Se dă startul pentru o nouă etapă de înscrieri în Programul „Rabla Plus 2024”

Se dă startul pentru o nouă etapă de înscrieri în Programul „Rabla Plus 2024”
Sursa Foto: Freepik

Administrația Fondului pentru Mediu organizează de luni o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus.

Sumele alocate pentru etapa a doua de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie – 18 august 2024, sunt următoarele: persoane juridice – 240 de milioane de lei şi Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) şi instituţiile publice buget de 120 milioane de lei, a transmis Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicaţia informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.

Programul „Rabla Plus” va mai avea o a treia sesiune de înscriere, împărţită astfel: pentru persoane juridice şi UAT, în perioada 19 august – 19 septembrie 2024 (cu bugete de 100 de milioane de lei la fiecare categorie de solicitanţi) şi pentru persoane fizice, între 19 şi 25 noiembrie, cu o alocare bugetară de 100 de milioane de lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;

13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;

13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`