Se circulă bară la bară pe Valea Prahovei. Sunt recomandate rute alternative

Se circulă bară la bară pe Valea Prahovei. Sunt recomandate rute alternative
Aglomerație de mașini / Foto: Pexels.com

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică după-amiază se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 1 Braşov – Ploieşti – Bucureşti.

La Comarnic, pe sensul către Braşov, se circulă în coloană între km 104+500 de metri – 106, iar pe sensul către Bucureşti, coloană între km 112 – 108.

Aglomeraţie este înregistrată pe raza staţiunilor Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului, fiind formate coloane de autoturisme pe ambele sensuri.

Poliţiştii acţionează pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pentru evitarea aglomeraţiei pe principalele artere rutiere, călătoriile trebuie planificate din timp, cu luarea în considerare a rutelor alternative şi a intervalelor orare.

Astfel, pentru DN 1 Braşov – Ploieşti – Bucureşti, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:

  • DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – Autostrada A3 – Bucureşti;
  • DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti – A1 – Bucureşti;
  • DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte – DN 71 – Bucureşti;
  • DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti

„Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`