Scumpiri în restaurante! Din 15 martie meniurile vor fi schimbate

Scumpiri în restaurante! Din 15 martie meniurile vor fi schimbate
Foto: pixabay.

Restaurantele, fast-food-urile şi cantinele trebuie să adauge toate ingredientele și informațiile nutriționale la meniu în următoarele două zile.

Potrivit proprietarilor de restaurante, decizia va implica costuri suplimentare pentru realizarea meniurilor, iar aceste costuri vor fi în cele din urmă suportate de clienți.

Proprietarii restaurantelor vor fi amendați

Regulile noi ar fi trebuit să intre în vigoare din decembrie 2022, dar au fost amânate pentru luna aceasta. Dacă proprietarii de restaurante nu se conformează, vor primi mai întâi avertismente, iar apoi vor fi amendați.

„Ordinul nr. 201/2022 al Președintelui ANPC conține elemente esențiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiștii instituției a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor căci, dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică.

În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, arată reprezentanții ANPC.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`