Scrisoarea unui ieşean către primarul "amorezat" Nichita: "Chiar nu pricepeţi că fiecare zi în plus la cârma acestui oraş schingiuit ne adânceşte ruşinea? Daţi-vă demisia şi vă promit să îndur în tăcere ruşinea de a vă fi cunoscut“

După ce primarul Gheorghe Nichita le-a transmis ieșenilor într-o scrisoare deschisă că regretă  enorm situația creată privind conflictul amoros pentru care este arestat la domiciliu, un concetățean i-a răspuns, tot printr-o scrisoare deschisă, că refuzul acestuia de a-și da demisia de la șefia Primăriei Iașiului adâncește rușinea locuitorilor.

Călin Ciobotari, jurnalist şi critic de teatru ieşean, i-a adresat o scrisoare deschisă dură aronului PSD, anchetat penal pentru că a hărţuit o angajată a Primăriei Iaşi, fostă amantă, folosindu-se de şefii Poliţiei Locale, instituţie publică aflată în subordinea municipalităţii, scrie adevărul.

Nichita îşi petrece arestul la domiciliu în vila luxoasă, proprietate personală, evaluată la 300.000 de euro. (Detalii AICI)

„Domnule Gheorghe Nichita

Zilele trecute mi-aţi trimis o scrisoare. Pentru că, da, vreţi sau nu vreţi, mă număr printre ieşenii cărora, în mod general, v-aţi adresat. Am citit-o cu un amestec de curiozitate şi greaţă, aşteptând ca, la finalul ei, să faceţi singurul gest de onoare din aceşti doisprezece ani: să vă anunţaţi demisia. Aţi ratat, însă, şi această şansă… În 2003, când, prin efracţie morală, aţi ocupat Palatul Roznovanu, oraşul şi-a început decăderea. Departe de a fi unul din acei intelectuali luminaţi pe care îi aşteptam, cu o foaie matricolă în care nota 5 era dominantă, fost informator al odioasei Securităţi, autor de fapte penale la vechiul RAJAC pe care îl conduceaţi, nu vă recomanda nimic, dar absolut nimic, pentru această pălărie edilitară în care vă pierdeaţi cu tot cu biografia dvs. meschină.

La început, aţi încercat un anume sentiment de impostură. La vremea aceea, aproape că dădeaţi „Bună ziua!” şi statuilor oraşului. Mai apoi, însă, v-a trecut. Şi v-a plăcut, ce v-a mai plăcut când aţi simţit pentru prima oară sentimentul puterii! Un sentiment care, dată fiind precaritatea dvs. culturală şi morală, încetul cu încetul v-a acaparat. Aţi făcut acea greşeală elementară pe care toţi dictatorii de duzină ai istoriei o comit: greşeala nesaţului! Nesaţul de bani, de averi, nesaţul de vă simţi un zeu al locului care are în mână vieţi, destine, decizii capitale, tunete, fulgere. V-aţi dezlănţuit în acest exerciţiu al puterii iraţionale! Aţi început să vedeţi în Iaşi o proprietate privată, iar în Primărie o firmă al cărei patron discreţionar eraţi. Întregul oraş a devenit o vastă societate pe acţiuni al cărei unic acţionar v-aţi pretins a fi

Treptat, aţi dezvoltat în „dulcele târg” un grosolan sistem mafiot, un fel de sinistră structură piramidală de control şi teroare. Prin „echipa” pe care o tot invocaţi s-au succedat politicieni fără coloană, oameni de afaceri puşi pe căpătuială, ingineri specializaţi în inginerii, şoferi miliardari, fotbalişti alcoolizaţi, interlopi fără scrupule, intelectuali flămânzi, şantierişti dispuşi să construiască, alături de dvs., neantul… Unul dintre principiile dvs. de căpătâi a fost acela de a vă înconjura de oameni cu condiţie morală şi mentală scăzută, personaje profund tarate, pe care, făcându-i complici, i-aţi transformat într-o adunătură de sclavi.

Domnule Gheorghe Nichita, în toţi aceşti ani nu aţi făcut nimic dezinteresat. În toţi aceşti ani nu s-a asfaltat un centimetru de stradă fără ca dvs. să nu aveţi un „ce” profit din asta. Toate lucrările cu care ne tot scoateţi ochii le-aţi dijmuit cu asupra de măsură, până într-atât încât ajunsese să vi se spună „primarul 10 la sută”. Poreclă nemeritată, desigur, de vreme ce dvs. descoperiseţi farmecul jocului la mize mult mai mari…

Economic, aţi metamorfozat Iaşul într-o uriaşă, dar profitabilă, agenţie de şomaj! N-a fost investitor pe care să nu încercaţi să-l faceţi la buzunare, n-a fost afacere despre care să nu vă interesaţi hulpav, cu ochi de vultur şi rânjet de prădător, n-a fost combinaţie în oraşul acesta de care dvs. să nu fiţi la curent… V-aţi dat seama repede că instituţiile statului nu sunt nişte abstracţii, ci sunt alcătuite din oameni, iar oamenii, nu-i aşa?!, sunt coruptibili, influenţabili şi… la dispoziţia dvs.

Aţi crezut că vă este permis totul. Cortegiul de supuşi şi cântecele de sirenă ale zecilor de mii de asistaţi social v-au întărit convingerea că sunteţi un ales, un sfânt, un voievod, descendent direct din Ştefan cel Mare. Bătăile pe burtă cu patriarhul şi mitropolitul Moldovei v-au consolidat iluzia că inclusiv divinitatea are niscaiva planuri metafizice cu dvs., fostul mărunt colaborator al diavolului numit Securitate…

Recent, v-aţi dat deplina măsură a josniciei dvs. umane! A folosi Poliţia locală pentru a hărţui o femeie vorbeşte de la sine despre deriva morală în care plutiţi. O derivă despre care noi, ieşenii, ştiam. Ştiam despre vulgarităţile dvs., ştiam despre dezmăţurile la care vă dedaţi în diferite locante bine alese, ştiam despre grosolănia verbelor dvs. şi despre concepţiile dvs. ejaculative asupra lumii înconjurătoare. Până deunăzi vă priveam ca pe „nebunul satului”, un personaj ale cărei rufe murdare preferam să le spălăm în Bahlui. Acum, însă, faptele dvs. de capă, spadă, sex şi spionaj au făcut înconjurul lumii. Ruşinea noastră este naţională, ba chiar, dacă e să urmărim agenţiile internaţionale de ştiri, mondială. Am fi preferat să iasă la iveală faptele dvs. de corupţie, marile tunuri pe care le-aţi tras, învârtelile cosmice în care dvs. şi „echipa” eraţi axa în jurul căreia se învârtea totul. Dar a fost să fie această poveste consumată în bordelul celor şapte coline…

Domnule Gheorghe Nichita, aveţi neruşinarea de a trimite epistole către ieşeni cu aerul unui Apostol Pavel care expediază scrisori corintenilor. Dvs. chiar nu pricepeţi că fiecare zi în plus la cârma acestui oraş schingiuit şi terfelit ne adânceşte ruşinea? Chiar nu înţelegeţi că fiecare secundă cu dvs. încă primar ne este fatală? Chiar nu conştientizaţi infinitul prejudiciu de imagine pe care ni-l aduceţi?

Daţi-vă demisia şi vă promit să nu vă mai evoc sinistra personalitate niciodată. Daţi-vă demisia şi vă promit să îndur în tăcere ruşinea de a vă fi cunoscut…

Un ieşean

Călin Ciobotari“