Localitatea Deta a dat startul Zilelor Orașului, eveniment la care primarul Petru Roman a anunțat printr-o scrisoare trimisă cetățenilor că nu va participa, explicând și motivele pentru care a luat această decizie.
„În primul rând vreau să îmi cer scuze faţă de dumneavoastră pentru scandalul iscat după altercaţia în care au fost implicaţi şi cei doi fii ai mei. Mass-media influenţată de câţiva lideri politici a transformat acest incident regretabil de altfel, într-un scandal politic, într-o încercare de a mă compromite şi discredita faţă de dumneavostră. Am trecut prin momente teribile. Am fost pus la zid şi executat ca în urmă cu 50 de ani în vremea stalinismului”, a explicat Petru Roman.
Aşa îşi începe primarul scrisoarea către locuitorii din Deta. Apoi vorbește despre durerea pe care o are ca părinte.
„Nu pot să spun că am fost un tată perfect şi îmi asum greşelile pe care le-am făcut în educaţia celor doi copii. Am suferit şi sufăr şi acum când îmi văd copiii hăituţi, anchetaţi şi arestaţi. Nu spun că sunt îngeri, nu spun că sunt nevinovaţi, dar nici nu sunt cei mai mari criminali a acestei ţări. Mă doare sufletul şi tresar de fiecare dată când le aud numele la televizor sau la radio cum aş putea să îi readuc pe calea dreaptă pe fiii mei”, s-a confesat primarul din Deta.
Între timp anchetatorii par să se apropie de Bogdan Roman. Au găsit maşina acestuia în spatele blocului unde locuieşte prietena lui. În maşină au fost descoperite o bară metalică, o jachetă şi pete de sânge. Vehicolul a fost ridicat după ce, timp de două zile a fost monitorizat în speranţa că Bogdan ar putea reveni să-şi ia maşina.
Mai mult, într-o curte învecinată casei celuilalt fiul al primarului din Deta, Călin Roman, au fost găsite mai multe săbii şi cuţite şi chiar pistoale. Ipoteza anchetatorilor este aceea că armele au fost aruncate în curtea respectivă de către persoane implicate în scandalul de sâmbăta trecută.
Călin Roman şi alţi trei suspecţi implicaţi în conflictul din Deta au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iar pe numele lui Bogdan Roman a fost emis mandat de arestare în lipsă.