Un important scriitor internațional, candidat în mai multe rânduri la premiul Nobel pentru Literatură, a fost umilit pe Aeroportul Otopeni din Capitală.
Nurrudin Farah participă în aceste zile la Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași (FILIT). Vizita a început însă într-un mod neplăcut. Prozatorul a fost oprit pe Aeroportul Henri Coandă pentru un control “inutil și umilitor”, spune acesta.
"Am fost oprit pe Aeroportul Internațional din București imediat ce am vrut să intru în România. A venit un funcționar de la Imigrări și m-a ținut inutil 25 de minute pe aeroport, punându-mi tot felul de întrebări fără noimă. Mi-a văzut pașaportul și a crezut că sunt imigrant. M-a întrebat dacă am bani să trăiesc la Iași și mi-a cerut să-i arăt. I-am spus că nu am bani, dar am cărți de credit și că la Iași, cazarea și masa sunt asigurate. Nu m-a crezut deși i-am arătat cărțile de credit. Voia să vă apere pe voi românii de sălbaticul de mine", a povestit Nuruddin Farah, potrivit Realitatea TV.