Din cele 6.200 de unităţi de învăţământ care au nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu, peste 3.800 nu o deţin, pentru 495 de construcţii nu a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, iar în 2018 au fost emise 246 de autorizaţii şi 852 de avize de securitate, este statistica sumbră, prezentată de deputatul PNL, Marilen Pirtea.
El mai precizează că în jur de 4.000 de şcoli şi grădiniţe nu au autorizaţie sanitară de funcţionare sau au primit aviz negativ de la autorităţile sanitare, luându-se în calcul faptul că multe dintre aceste unităţi au primit un aviz conform pe baza unei declaraţii pe propria răspundere dată de directori.
Datele ISU mai arată că din totalul de 4.000 de şcoli fără autorizaţie sanitară, 2.300 au toaleta în curte.
Totodată, deputatul afirmă că prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL2) s-au alocat fonduri pentru şcoli şi grădiniţe care urmează să fie închise.
“Prin PNDL2 au fost alese spre finanţare 4.500 de creşe, grădiniţe şi şcoli. Însă, aflăm din intenţiile Ministerului Educaţiei că există o lipsă de comunicare între inspectorate şi autorităţile publice locale şi că în acest moment sunt aproximativ 200 de unităţi de învăţământ care urmează să fie închise, în timp ce sunt propuse pentru lista de investiţii”, a mai precizat deputatul, potrivit stiripesurse.ro.