Toate școlile din orașele Onești și Tg. Ocna, județul Bacău, au fost închise, luni, din cauza lipsei apei, anunță Prefectura Bacău, potrivit g4media.ro.
Avariile tot mai dese la rețeaua de apă au adus orașul într-o situație critică din acest punct de vedere. Infrastructura din acest sector se află în proprietatea Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) și este operată de RAJA Constanța – o entitate condusă Felix Stroe, unul dintre liderii PSD din teritoriu.
Închiderea școlilor și grădinițelor a fost ordonată de prefectura Bacău și în comunele Cașin și Târgu Trotuș, pentru a evitarea riscul de îmbolnăvire a copiilor și profesorilor.
Presa locală notează că locuitorii celor patru localități stau deja de patru zile fără apă. În aceste condiții, în Onești au apărut deja primele recipiente în punctele de distribuire a apei potabile.
Oprirea furnizării apei a fost cauzată de cinci avarii la conducta care alimentează localitățile din zonă, potrivit unui comunicat al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
Raja Constanța nu-și asumă nicio responsabilitate pentru aceste incidente. Ba mai mult, compania condusă de social-democratul Felix Stroe susține, într-un comunicat de presă, că „nu este decat operatorul ce asigura mentenanta si functionarea sistemului la nivelul municipiului. In conditiile in care la nivelul conductei de aductiune, aflata in proprietatea CRAB, apare o avarie, responsabilitatea remedierii acesteia cade in sarcina operatorului de apa din Bacau. In aceste conditii RAJA SA depinde de apa potabila furnizata de catre CRAB si nu este vinovata pentru situatia creata”.