Schimbările climatice vor afecta culturile de hamei din Europa și pun în pericol producția de bere

Schimbările climatice vor afecta culturile de hamei din Europa și pun în pericol producția de bere
Sursa Foto: Freepik.com

Schimbările climatice îi vor afecta din ce în ce mai mult, în următorii ani, pe cultivatorii de hamei din marile regiuni europene producătoare ale acestei plante întrebuinţate la fabricarea berii, conform unui studiu, transmite miercuri agenția DPA, citată de Agerpres.

Creșterea temperaturile și precipitațiile reduse periclitează recoltele de hamei

Atât cantitatea de hamei recoltată, cât şi conţinutul de acid alfa al acesteia, deosebit de important pentru gustul amar al berii, vor fi reduse în mod semnificativ.

Echipa internaţională care a realizat studiul, publicat marţi în revista ştiinţifică Nature Communications, a recomandat adoptarea unor „măsuri imediate pentru adaptare” şi luarea în considerare a extinderii zonelor necesare pentru cultivare.

Printre cele cinci zone de cultivare studiate se numără trei oraşe din sudul Germaniei, precum şi două regiuni din Republica Cehă, respectiv Slovenia.

Cercetătorii se aşteaptă la o cantitate cu o treime mai redusă de acid alfa pe hectar de suprafaţă cultivată, din 2021 până în 2050, în comparaţie cu perioada 1989-2018.

În Hallertau, Germania – cea mai importantă zonă pentru cultivarea hameiului din Europa – se preconizează că nivelurile de acid vor scădea cu aproape 40%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`