Producătorii celei mai controversate emisiunii, “Acces Direct”, difuzatăla Antena 1, au luat o decizia de a introduce și ediții de weekend. Astfel că, dacă până acum, show-ul era difuzat de luni până vineri, acum se extinde de luni până sâmbătă.
Prezentatoarea emisiunii, Mirela Vaida a confirmat că veștile sunt adevărate, printr-o postare de Instagram.
„Dragilor, vom avea Acces Direct si in weekend! La cererea publicului, desigur! Dincolo de toate, va multumim ca ne urmariti, zilnic, in numar atat de mare!”, a scris Mirela Vaida pe pagina ei persoanlă de Instagram.
Edițiade sfârșit de săptămână vafi difuzatăchiar din această sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17.00, și o va avea ca prezentatoare tot pe îndrăgita Mirela Vaida, însă într-un format înregistrat. Totuși, nu se știe exact dacă soții Stegaru vor face parte și din programul de sâmbătă.
Săptămâna trecută, emisiunea de la Antena 1 fost scena unui scandal monsgtru provocat de fostaasistentătv, Emily Burghelea.Lucrurile s-au aprins după ce tânăra a dezvăluit în timpul emisiunii de luni seară că Vulpița este agresată fizic de soțul ei.
Potrivit declarațiilor făcute de Mirela Vaida întimpul emisiunii de marți,asistenta a fost concediată în urma unui incident care s-a întâmplat în weekend și a dezvăluirea pe care a făcut-o a fost doar o răzbunare.
Emily apetrecut câteva ore la sfârșitul săptămânii cuVeronica și pe Viorel,iar cei doi au fost îndemnațisă consume alcool, după careasistentaalături de iubitul ei i-ar fi filmat ca să își bată joc de ei. Acesta ar fi fost motivul pentru care șefii au concediat-o.
Mirela Vaida a confirmat că în weekend a avut loc un incident, și a regizat un momentîn care să iasă basma curată.Veronica a fost sunată de Emily, care a invita-o la o petrecere, iar apoi a fost pusăsă danseze provocator în timp ce o înregistra.
„Ea și-a pregătit ieșirea din decor aruncând cu mizerie într-o echipă care a iubit-o foarte mult pe această fată. A făcut un gest necugetat și când și-a dat seama că va fi trasă la răspundere, a făcut o scenetă de adio” a spus Mirela Vaida.
Asistenta Mirelei Vaida, Emily Burgheală a demisionat de la Acces Direct. Blondina apărea în fiecare ediție și îi însoțea uneori pe Vulpița și pe Viorel în diferite locuri. La finalul ediției de luni, Emily Burgheală a anunțat publicul că se retrage din proiect, menționând că ea nu își mai dorește să apară în platoul în care ar fi promovată violența.
Blondina, cunoscută și pentru participarea la Bravo ai Stil a izbuncit în lacrimi și a susținut că nu mai poate lua parte la scandalul Vulpița. Emily a adus o serie de acuzații in ediția de luni, susținâng că Viorel o agresează pe Vulpița și că echipa de producție ar fi ales să închidă ochii. Tânăra a i-a explicat Mirelei că ea nu ar mai putea suporta condițiile. Anunțul a fost și pe contul personal de Instagram al asitentei TV Emily Burgheală, acolo unde a dat mai multe detalii despre cele întâmplate în platou.
„Ultima poza facuta in acest studio! DEMISIONEZ! Nu am cum sa accept ce se intampla! Nu mi se pare normal! E sub demnitatea umana ca o femeie sa ne spuna ca este agresata si noi sa fim obligati sa ne facem ca ploua doar de dragul artei. Eu nu pot sa fac asta. Am zis in direct asta si imi asum! Chiar daca voi fi data in judecata. Imi pare rau dar nu pot sa tac. A fost o experienta frumoasa pana la un punct cand lucrurile au inceput sa degenereze. Atat am avut de zis… La revedere!”, a scris Emily Burgheală pe contul personal de socializare.
Blondina de la Acces Direct însă nu s-a oprit însă la postarea de pe Instagram. Emily susține că este sub demnitatea unei femei ceea ce se întâmplă în acea emisiune și că nu ar mai putea continua să asistente la violențele din jur.