Vârsta de PENSIONARE, schimbată OFICIAL: Vezi dacă ești pe lista celor care vor ieși mai târziu la pensie

Vârsta de PENSIONARE, schimbată OFICIAL: Vezi dacă ești pe lista celor care vor ieși mai târziu la pensie

Veşti bune femeile care intenţionează să se pensioneze.
Potrivit unui proiect legislativ depus la Senat, mamele care nasc și cresc un copil vor putea să iasă la pensie cu doi ani mai devreme.

Printre motivele expuse, se subliniază și scăderea demografic, potrivit evz.ro.
Proiectul prevede că mamele vor avea opţiunea de a se pensiona mai devreme „cu câte doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de 10 ani”.

Iniţiativa este motivată de „faptul că tot mai multe femei care muncesc renunţă sau amână aducerea unui copil pe lume pe baza unor considerente economice. Rata totală de fertilitate în România a scăzut sub pragul critic (de 2,1 sub care are loc scăderea populaţiei) ajungând la un minim istoric de 1,428 la care vorbim de un declin demografic în care populaţia se reduce cu cinci români în fiecare oră”.

„În ultimii 20 de ani s-a înregistrat un dezastru demografic în ceea ce priveşte evoluţia natalităţii atât la nivel de ţară, cât şi în zonele care asigurau tradiţional un spor natural pozitiv. La nivel naţional, scăderea natalităţii la 195.000 de copii reprezintă un minim istoric al României moderne şi va fi urmată de mari probleme sociale. Dacă se menţine acelaşi ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piaţa muncii ce va rămâne fără salariaţi cât şi bugetele de sănătate şi de pensii care vor avea nevoie de sprijn tot mai mare de la bugetul de stat”, se mai arată în proiect.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`