Schimbare istorică în legislaţia pentru persoanele cu dizabilităţi. Termenul de valabilitate al certificatului de handicap devine permanent

Schimbare istorică în legislaţia pentru persoanele cu dizabilităţi. Termenul de valabilitate al certificatului de handicap devine permanent
Sursa Foto: Freepik.com

Aparent, persoanele cu dizabilități nu mai sunt nevoite să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate, termenul certificatului fiind unul permanent.

Termenul de valabilitate al certificatului de handicap devine permanent

Proiectul de lege, adoptat marţi, cu majoritate de voturi – 265, de Camera Deputaţilor, reglementează obligaţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice, notează Agerpres.

„Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”, prevede proiectul.

Totodată, autoritățile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător: a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare; b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare”, mai stipulează proiectul de lege.

Radu Panait: „Mai bine mai târziu decât niciodată”

Potrivit deputatului USR și iniţiatorul actului normativ, Radu Panait, au trecut mai bine de doi ani jumătate de când parlamentarii partidului au depus această iniţiativă legislativă.

„Dar, mai bine mai târziu decât niciodată. Mi-aş dori ca pe viitor să putem da cu toţii dovadă de umanitate şi astfel de proiecte legislative să treacă mai cu spor prin tot procesul, pentru că oamenii cu handicap nu au ales ei să fie cu handicap. Sper că domnul preşedinte are disponibilitatea necesară ca să promulge cât de repede proiectul de lege şi să-i ajutăm pe aceşti oameni să nu mai fie târâţi pe la comisiile de stabilire a gradului de handicap”, a susținut acesta, în plen.

În continuare, deputatul PSD Marius Budăi a menționat că există o diferenţă între Comisia de încadrare în grad de handicap şi Comisia de expertizare a capacităţii muncii.

„Sunt persoane cu dizabilităţi, persoane în scaun cu rotile, persoane care sunt imobilizate, care pictează, care lucrează pe calculator, care fac lucruri minunate. Or, alea se întâmplă în Comisia de expertizare a capacităţii muncii. Dacă vorbim de persoane, de exemplu, care au amputaţii, acest lucru nu se face prin lege, nu am venit aici să mă laud, dar am făcut prin două ordine consecutive de ministru, astfel încât în 2019 – primul mandat când am avut onoarea să fiu ministru – persoanele cu dublă amputaţie nu mai sunt chemate la comisie decât la comisia iniţială unde sunt încadraţi. Ulterior, li se dă un plan de recuperare, după care certificatul rămâne valabil toată viaţa, indiferent dacă se protezează sau nu, iar, în 2021, când am revenit la minister, am continuat cu a doua parte a ordinului, astfel încât şi persoanele care au o singură amputaţie nu mai sunt chemate pentru reevaluare”, a explicat fostul ministru al Muncii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS