Schimbare de scenarii în școlile din Capitală, chiar înainte de deschidere. Lista unităților de învățământ afectate

Publicat: 14 09. 2020, 07:48
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Schimbare de plan pe ultima sută de metri în 13 școli din Capitală. 8școliau trecut, cu o zi înainte de începerea școlii, din scenariul galben, în scenariul roșu, în timp ce alte 5, care fuseseră inițial încadrate în scenariul roşu au fost trecute în cel galben.

Unitițățile de învățământ din București care au trecut de la Scenariul Galben la Roșu

Cu mai puțin de 24 de ore înainte să-și deschidă porțile, s-a aprobat trecerea din Scenariul Galben de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învăţământ, în Scenariul Roşu, pentru următoareleunităţi de învăţământ:

  • Şcoala Postliceală Sanitară ”Sf. Vasile cel Mare” – str. Gheorghe Pop de Băseşti nr. 26a, sector 2
  • Colegiul Naţional Şcoala Centrală – Str. Icoanei nr. 3, 5, sector 2
  • Şcoala Gimnazială Leonardo Da Vinci – Str. Gheorghe Petraşcu, sector 3
  • Gradiniţa nr. 245 – Str. Tunsu Petre nr. 9, sector 5
  • Şcoala Gimnazială 280 – Str. Serg. Ghe. Donici nr. 4a, sector 5
  • Şcoala Gimnazială 126 – Str. Lereşti nr. 12, sector 5
  • Şcoala Gimnazială Adrian Păunescu – Al Valea Prahovei nr. 1, sectorul 6
  • Gradiniţa Zâna Florilor – Str. Cetăţuia nr. 10, sector 6

Instituțiile de învățământ care au trecut de la Scenariul Roșu lacel Galben

4 școli și o grădiniță au trecut de la scenariu roșu lacel galben, pe ultima sută de metri.

  • Şcoala Gimnazială 179 – Str. Ardealului nr. 34, sector 1
  • Şcoala Gimnazială 156 – str. Dealul lui Tugulea nr. 35, sector 6
  • Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii Ghe. Airinei – Str. Romancierilor nr. 1, sector 6
  • Şcoala Primară Rainbow Kids – Str. Gral Ion Dragalina Nr. 8, sector 5
  • Grădiniţa Garmy Kids – Şos. Vitan Bârzeşti nr. 7d-7e, sector 4”, arată comunicatul de presă al Instituţiei Prefectului Bucureşti.

De asemenea,CMBSU a hotărât că, în următoarele 14 zile, Grădiniţa Teddybar din Şoimăreştilor nr. 29, Sector 1, Bucureşti şiColegiului Economic „Viilor” Bucureşti din şos. Viilor nr.38, sector 5, Bucureşti vor rămâne închise,potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Bucureşti.

Ce spune ministrul Educației despre situația din școlile românești, în contextul crizei sanitare

Un număr de 12.423 de unități de învățământ funcționează în scenariul verde, 4.915 în cel galben, iar 263 în roșu, a anunțat Monica Anisie, ministrul Educației, în declarația de presă de duminică, în care a făcut noi precizări despre debutul noului an școlar.

Potrivit demnitarei, 11 județe din țară nu au nicio unitate de învățământ în scenariul roșu. Este vorba despre Harghita, Caraș-Severin, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui.

„Aș vrea să vă spun că am avut acum o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a afla ultimele detalii cu privire la începutul de an școlar. Mai întâi de toate, aș vrea să vă spun că sunt 11 județe în care nu avem nicio unitate de învățământ în scenariul roșu, și anume Harghita, Caraș, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui. În aceste județe, activitățile didactice se vor desfășura în scenariul verde sau în scenariul galben. De asemenea, vreau să vă anunț că la momentul acesta, în conformitate cu deciziile luate de către comitetele județene pentru situații de urgență sau Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, avem următoarea situație: 12.423 de unități de învățământ care funcționează în scenariul verde, 4.915 unități în scenariul galben și 263 de unități în scenariul roșu”, a declarat Monica Anisie.

Ea a explicat că „suntem într-un proces dinamic, tocmai de aceea la București s-a realizat de urgență întrunirea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, pentru a identifica acolo unde este cazul anumite situații și a lua o nouă decizie, în sensul în care consiliul de administrație al unității de învățământ a făcut o nouă propunere. Această nouă propunere vine din cauza situației epidemiologice în anumite unități de învățământ”.

În aceeași conferință de presă, ministrul Educației a lansat „un apel către întreaga societate”. „Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii”, a spus ea.

„Aș vrea să fac un apel către întreaga societate. Ne aflăm într-o situație dificilă și aș vrea să punem umărul cu toții la revenirea copiilor în spațiul școlii. Copiii își doresc să vină la școală. Profesorii își doresc să își revadă elevii. Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm în vreun fel Educația în aceste momente. Este nevoie de întreaga societate, de responsabilitatea noastră a tuturor și este nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educație. Lăsând la o parte toate implicațiile politice, vom reuși să avem în spațiul școlii copii în siguranță, vom reuși să avem în spațiul școlii cadre didactice pregătite pentru a desfășura activitățile didactice”, a adăugat ministrul Monica Anisie.