Schimb de scrisori între Ponta și Băsescu: Subiectul, promulgarea Codului penal și a Codului de procedură penală
Guvernul a prezentat o scrisoare pe care preşedintele Băsescu i-a transmis-o, joi, premierului Ponta, în care solicită adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul Cod penal şi Codul de procedură penală, dar şi răspunsul în care Ponta aminteşte că cele două coduri au fost iniţiate de Guvernul Boc.
Pe de o parte, președintele avertizează în privința riscului ca probațiunea în cauzele penale să devină extrem de dificilă, iar premierul îi cere acestuia să își asume răspunderea pentru că a promulgat cele două coduri.
Șeful statului i-a scris premierului că se vede nevoit să solicite adoptarea unei OG, având în vedere că Guvernul nu a adoptat un astfel de act miercuri, în ședința de Guvern. Preşedintele arată că este nevoie de o ordonanţă care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, citează Mediafax.
„Avînd în vedere faptul că, la data de 1 februarie 2014 vor intra în vigoare Codul penal şi Codul de procedură penală şi ţinînd cont de faptul ca că, în ultima şedinţă de guvern nu aţi dat curs solicitărilor formulate de către instituţiile cu atribuţii în domeniul combaterii corupţiei şi a criminalităţii organizat, privind necesitatea modificarii dispoziţiilor legale din Codul de procedură penală privitoare la procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, mă văd nevoit să vă solicit, în conformitate cu art 80, alin 2 din Constituţie, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să asigure un cadru legislativ care să permită instrumentarea cauzelor penale prin aceste mijloace de probaţiune, premergător începerii urmăririi penale. Fac precizarea că, în lipsa acestor completări, există un risc semnificativ să devină extrem de dificilă probaţiunea în cauzele penale referitoare la fraudele fiscale, corupţie, trrafic de persoane, criminalitatea transfrontalieră, trafic de droguri etc.. ceea ce ar slăbi consistent capacitatea statului român de a apăra interesele cetăţenilor şi de a lupta pentru diminuarea fenomenului infracţional”, afirmă Băsescu.
În scrisoarea de răspuns, Ponta îi aminteşte însă că aceste coduri au fost adoptate de Guvernul Boc şi îi cere să îşi asume public răspunderea pentru faptul că le-a promulgat.