EXCLUSIV // Scenariu sumbru privind coronavirusul luat în calcul de Guvern: În august am putea ajunge la 1.200 – 1.600 de infectări zilnice / Opinia specialiștilor: „Cazurile au explodat în ultimele zile. Este cât se poate de posibil acest scenariu”
EXCLUSIV // Un scenariu sumbru privind evoluția pandemiei de coronavirus este luat în calcul de Guvernul României, care se așteaptă ca numărul infectărilor cu să ajungă la 1.200 – 1.600 de cazuri zilnice la jumătatea lunii august. Informația apare în nota de fundamentare a Hotărârii de guvern prin care a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României.
Prognoza de evoluție a fost făcută pe baza analizei factorilor de risc, realizată de Comitetul Tehnico-Științific al Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Potrivit documentului dat publicității de hotnews.ro, ne putem aștepta la o dublare a numărului de cazuri noi la 12-14 zile iar la baza acestui scenariu se află cifrele medii constante de cazuri confirmate pentru următoarea perioadă, absența legislației în domeniu pentru aplicarea măsurilor specifice de limitare a răspândirii infecției, contextul estival în care se creează aglomerații în zone turistice răspândite pe tot teritoriul național.
“Începând de la jumătatea lunii iunie, evoluția cazurilor noi confirmate a urmat o rata de reproducere supraunitara. Menținerea acestui trend de evoluție a situației ar putea să ducă la atingerea unui număr zilnic de cazuri între 1200-1600 la jumătatea lunii august”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.
Contactat de B1.RO, medicul Virgil Musta,şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a precizat că este plauzibil acest scenariu luat în calcul de epidemiologii consultați de Guvernul României, dacă ne raportăm la explozia de cazuri noi din prezent.
“Este posibil acest scenariu. Și noi avem foarte multe cazuri noi în ultima săptămână. Practic cazurile au explodat în ultimele zile, prin urmare este cât se poate de posibil acest scenariu”, a explicat medicul Virgil Musta.
La rândul său Emilian Imbri, managerulSpitalului “Dr. Victor Babeș”,a precizat că dacă ritmul infectărilor și al testărilor din prezent va continua, este plauzibilă atungerea cifrelor luate în calcul de Guvern, pe baza opiniilor specialiștilor infecționiști.
“Dacă va continua trendul care este acum, dacă se merge așa și se va continua ritmul testărilor, tot într-o creștere s-ar putea ajunge la aceste cifre. Pe de altă parte există și specialiști care, nu știu pe ce se bazează, susțin că undeva în jurul lunii august, virusul se va stinge de la sine. că va da înapoi, va începe să coboare și va porni din noi în septembire, în noiembrie. Trebuie șuat în caclul tot.
După cum vede toată lumea, au crescut testările, tot mai multă lume fuge să se testeze, nu ca să scape de virus, ci ca să plece în concediu. Ca atare vrei nu vrei, te testezi și te și găsești pozitiv”, a declarat Emilian Imbri pentru B1.RO.
Guvernul susține că progresele înregistrate în controlul efectelor pandemiei se deteriorează constant existând riscul dispariției efectelor benefice
În nota de fundamentare a HG privind prelungirea stării de alertă se precizează că trendul ascendent al infecțiilor poate fi reluat pe fondul accelerării a tuturor celorlalte activități (în condițiile în care nu se poate verifica în mod cert respectarea condițiilor de funcționare și comportament al populației), coroborată cu posibilitatea de mișcare neîngrădită a persoanelor dintr-o unitate-administrativă în alta, relaxarea efectivă a populației în privința pandemiei, cât și un trend susținut de informații fake-news și de negare a gravității acesteia, precum și a măsurilor necesare pentru controlul și combaterea infecțiilor, poate duce inevitabil la reluarea unui trend puternic ascendent al infecțiilor.
Totodată documentul subliniază că nu există niciun motiv științific și rezonabil pentru care virusul să dispară sau să își reducă semnificativ rata de contagiozitate de până acum, având în vedere gradul aproape inexistent de imunitate a populației la această infecție. Potrivit Guvernului, progresele înregistrate în controlul efectelor pandemiei, în perioada anterioară, se deteriorează constant existând riscul dispariției efectelor benefice.
Guvernul ajunge la concluzia că numărul zilnic de cazuri noi confirmate este ridicat, cu o tendință constant crescătoare, față de perioada stării de urgență și a primelor 2 săptămâni ale stării de alertă cu următoarele consecințe:
• Impact nefavorabil asupra stării de sănătate a populației.
• Afectarea capacității de funcționare a sistemului sanitar.
• Limitarea circulației cetățenilor români în în 20 de state ale Europei, cu interdicție în 3 state (Lituania, Finlanda și Malta).
“La acest moment, este evident că evoluția epidemiologică nu poate fi gestionată decât prin, prelungirea stării de alertă, care permite menținerea activă a tuturor mecanismelor, funcționarea continuă a componentelor operaționale de natură să asigure un răspuns coordonat, flexibil și rapid, precum și impunerea, la nevoie, a unor măsuri compensatorii proporționale cu măsurile de relaxare graduală, reprezintă o necesitate justă și echilibrată raportată la starea actuală, respectiv la evoluțiile prognozate potrivit scenariilor descrise mai sus”, se arată în nota de fundamentare.