Scenariile în care trebuie să purtăm mască de protecție chiar și în mașina personală

Scenariile în care trebuie să purtăm mască de protecție chiar și în mașina personală

Odată cu intrarea în stare de alertă, portul măștii de protecție a devenit obligatoriu pe întreg teritoriul României, ca parte din setul de măsuri menite să încetinească și, de ce nu, să stopeze răspândirea COVID-19, boala infecțioasă provocată de noul coronavirus. Trebuie precizat că există, totuși, și câteva categorii de persoane exceptate de la această regulă. Una peste alta, cum subiectul suscită mult interes, este important de știut că sunt și scenarii în care masca de protecție trebuie purtată chiar și mașina personală – un mijloc de transport în care, pe bună dreptate, la prima vedere ne-am putea simți mai feriți de SARS-CoV-2 decât suntem în realitate.

Categoriile de persoane care nu sunt obligate să poarte mască de protecție

Nelu Tătaru și Marcel Vela, miniștrii din Sănătate și Afaceri Interne, semnau un ordin comun, în 20 mai, care prevedea, printre altele, instituirea formală a obligației de a purta mască în spații publice închise. În același act normativ erau stipulate și excepțiile de la regulă, sau mai bine zis categoriile de persoane pentru care portul măștii nu are caracter obligatoriu:

  • Angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei, cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor;
  • Persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • Persoana desfăşoară activitaţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescutaetc.);
  • Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
  • Vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri;
  • Elevii sau studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare;
  • Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Scenariile în care trebuie să purtăm mască de protecție chiar și în mașina personală

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență cu rang de secretar de stat, a lăudat inițiativa de a ne deplasa cât mai mult cu mașina personală. Demnitarul recunoaște că un astfel de gest ar putea îngreuna traficul, dar așa se evită și mai mult răspândirea COVID-19, în condițiile în care o eventuală aglomerare a sistemului de transport public ar putea facilita infectarea cu noul coronavirus.

„Faptul că oamenii au ieșit cu mașinile personale este un lucru bun, pentru că nu aglomerează transportul public în comun, în același timp, normal că asta înregunează circulația, dar de fiecare dată pentru fiecare chestie există un avantaj și un dezavantaj. Poate în această fază, cei care și-au folosit mașinile au limitat contactul cu alte persoane, au limitat posibilitatea de a fi infectați cu virusul,în cazul în care intrau în mijloacele de transport în comun aglomerate”, a spus Raed Arafat, în 19 mai, la Digi 24.

Ei, bine, el a atras atenția că și o deplasare cu mașina personală ar putea impune obligația de a purta mască, cum s-ar putea întâmpla chiar și în propriul apartament. Totul depinde de persoanele care ne sunt alături într-un moment de genul.

„Ce vreau să subliniez e că dacă iei vecinul cu tine sau dacă iei pe cineva cu care nu stai de regulă în același loc, în apartament, în casă, în mașină trebuie purtată mască. Asta întotdeauna să fie înțeles, și în mașină trebuie purtată masca, dacă persoanele din mașină nu sunt întotdeauna împreună și chiar lăsate geamurile un pic deschise pentru aerisire, este un lucru care este bine să se obișnuiască cu el lumea, dacă în mașină sunt pasageri care nu stau împreună de regulă”, a spus Raed Arafat, precizând că sfatul este îndrumarea este perfect valabilă și pentru călătoria cu un serviciu de tip taxi.

De altfel, medicul Virgil Musta, coordonatorul secției dedicate cazurilor de COVID-19 de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, vorbea și el despre utilizarea mașinii personale pe fondul pandemiei. În direct pe B1 TV, specialistul spunea că, în principiu, aerul condiționat din autoturism nu ar trebui să fie contaminat, dar că persoanele sunt adesea mai sensibile la un astfel de sistem, iar o eventuală răceală ar putea conduce la o simptomatologie asemănătoare cu cea a infecției cu coronavirus, generând confuzie atât pentru pacientul în cauză, cât și pentru cei din jur.

„Aerul condiționat din mașină mai puțin influențează, pentru că, teoretic, în mașină nu transportăm persoane cu COVID-19, deci aerul n-ar trebui să fie contaminat. Singurul dezavantaj este că sunt persoane care, sub influența aerului condiționat, răcesc foarte ușor, fiind un factor de risc pentru aceste viroze banale. Atunci prezintă o simptomatologie cu care, la un moment dat, nu se mai știe dacă este COVID-19 sau nu este COVID-19, și poate perturba puțin starea psihică și activitatea persoanei respective. La nivelul mașinii nu există o problemă de contaminare din aceste instalații de aer condiționat”, declara Virgil Musta.

Cum îți poți confecționa singur o mască de protecție. De ce nu e indicat să le poarte copiii sau persoanele cu afecțiuni cronice

Cum masca este un mijloc de protecție foarte căutat în această perioadă, este important să știm cum poate fi confecționatăpas cu pas. Despre importanța măștii a vorbit și chirurgul Adina Alberts, care a explicat că este un instrument eficient în lupta cu noul coronavirus, dar și de ce anumite categorii de populație nu o pot purta.

Despre portul de mască la copiii cu vârste de 5 ani, care nu este obligatoriu, ea a afirmat: „Nu există decât o singură explicație care îmi vine în momentul acesta în minte. Este vorba că avem de-a face cu un copil și nu îl putem obliga să țină o măscuță pe nas, o să o smulgă, o să se joace cu ea, este foarte dificil. Cred că acesta este motivul pentru care îi face mai mult rău decât bine, deși idealul absolut ar fi fost, da, și copilașii să poarte măscuțe, numai că nu se va putea face asta. Plus că vine vara”.

Referitor la persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice, ea a precizat că „nu pot purta măști. Ei oricum nu respiră bine. Eu am doi membri ai familiei cu emfizem pulmonar. Eu știu ce înseamnă să nu poți să respiri. Eu sunt chirurg. De 20 de ani port această mască pe față, pentru că așa îmi impune meseria. Știu cât de dificil e. Știu că în momentul în care stai trei, patru ore cu mască pe față, în condițiile în care faci un efort minim de concentrare asupra intervenției și, eventual, oxigenul îl consumi la nivelul musculaturii mâinilor, că efectuezi operația, chiar și așa, după trei ore de purtat masca, ești epuizat, pentru că organismul luptă ca să compenseze deficitul de oxigen”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`