Scandalurile se ţin lanţ la Cultură. După cel de la Operă, un alt conflict a izbucnit la Muzeul Ţăranului Român. Mai mulţi angajaţi acuză probleme de management şi nu sunt de acord cu intenţia ministrului Corina Şuteu de a relua examenul pentru alegerea unui nou director. Recentul examen i-a dat câştig de cauză lui Vintilă Mihăilescu, potrivit B1TV.
Mandatul lui Virgil Niţulescu la conducerea muzeului a expirat recent, iar, în aceste condiţii, a fost organizat un examen. Concursul a fost câştigat de Vintilă Mihăilescu, însă ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat reluarea demersurilor de ocupare a acestui post.
Scandalurile se ţin lanţ la Cultură. După cel de la Operă, un alt conflict a izbucnit la Muzeul Ţăranului Român
#DIRECT_ONE_6w6zeu#
Mai mulţi cercetători ai muzeului i-au trimis un memoriu ministrului Culturii în care semnalează o serie de greşeli pe care le-ar fi comis fostul director Virgil Niţulescu.
"În ultimii doi ani, ca urmare a unei serii de nereguli şi derapaje instituţionale, am solicitat conducerii instituţiei, domnului manager Virgil Ştefan Niţulescu, prin înaintarea unui număr de două memorii să ia act că prin deciziile puse în practică, a transformat Consiliul de Administraţie al MNŢR dintr-un organism deliberativ într-unul consultativ", se arată în Memoriu.
De asemenea, autorii Memoriului susţin că, în urma controlului Curţii de Conturi, au fost constatate deficienţe în manageriatul muzeului.
Virgil Niţulescu a fost eliberat din funcţia de manager pe 17 martie 2015, urmare a evaluarii activităţii pe 2013.
Aceştia cer constituirea unei comisii ministeriale pentru un control şi nominalizarea în funcţia de manager interimar unei persoane care să poată garanta buna desfăşurare a activităţilor acestui muzeu, se mai arată în Memoriu.