Răsturnare de situație în scandalul „M**E-PSD”: SE CERE CLASAREA DOSARULUI

Publicat: 03 08. 2018, 12:53

Răstrunare de situație în scandalul plăcuțelor de înmatriculare cu mesaj anti-PSD. Dosarul a fost clasat, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române.

Răzvan Ștefănescu, șoferul care a intrat în țară cu numerele cu mesaj injurios, poate circula cu plăcuțele de înmatriculare permanente.

”În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.

Referitor la modul eronat în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.

În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente soluția de clasare a cauzei.