SCANDAL URIAȘ la o biserică din Iași! Enoriaşii au fost dați afară de preot cu firma de pază

Publicat: 20 04. 2017, 11:52
Foto: ziaruldeiasi.ro

Mitropolia Moldovei şi Bu­co­vinei va începe o investigație în cazul unui scandal izbucnit laBiserica „Ziua Crucii”din zona Nicolina 1. Preotul Con­stantin Grigore este acuzat de credincioși şi preotul Gabriel Zaharia pentru faptul că a contactat o firmă de pază pentru a-i îndepărta pe enoriași din biserică. De asemenea el nu le permite credincioşilor să se închine şi să lase liturghii şi acatiste şi la celălalt preot, mai nou, al parohiei, potrivitziaruldeiasi.ro.

Credincioșii care vin la această parohie s-au plâns că preotul Grigore a alungat preoţii care au mai fost şi, pe lângă aceştia, au plecat şi credincioşii care participau la slujbe.

„Eu ştiu că preoţii când intră în altar se iartă unii pe alţii, se sărută, şi acelaşi model ni-l dau şi nouă. Ce să mai crezi aici? Părintele Grigore ne spune «Oameni buni, la mine vă spovediţi, la mine vă împărtăşiţi». Am 59 de ani şi nu am văzut aşa ceva în viaţa vieţii mele – îl face albie de porci pe părintele Zaharia. Până şi paznicii de la firma de pază pe care i-a angajat, care strânge colacii şi pomenile, îşi bat joc de acest preot Zaharia“, a declaratDoina Garacicun, una dintre enoriaşele care se închina la biserica respectivă.

„Nu aş putea spune că vrea să mă dea chiar afară, dar sunt mici inadvertenţe. Este în regulă în linii mari, pentru că noi avem la rân­du-ne un statut de ordine interioară şi ne supunem acestuia. Eu nu sunt acolo titular, şi atunci sigur că părintele Grigore, fiind paroh, are mai multe atribuţiuni decât aş avea eu, şi de aceea din punctul de vedere al credincioşilor lucrurile par poate complet altfel. Nu cred că este o problemă care se poate rezolva în ziar. Am apelat la instanţele Mitropoliei“, a declaratGabriel Zaharia.

Reprezentanţii Mitropoliei confirmă sesizările care au dus la începerea acestei anchete, iar primul pas va fi„o întâlnire şi mai multe discuţii cu cei doi preoţi implicaţi”, după cum a precizatpr. Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.