Scandal pe zborul Hurghada-Cluj. Un pasager a fost aproape de a fi debarcat

Scandal pe zborul Hurghada-Cluj. Un pasager a fost aproape de a fi debarcat
Sursa Foto: Freepik

Un scandal s-a iscat pe zborul din Hurghada, Egipt, în Cluj, din cauza unei neînțelegeri legate de utilizarea toaletei.

Cum s-a iscat scandalul

Incidentul a avut loc, marți, înainte de decolarea de la 07.40, când șeful echipajului și o pasageră au avut un schimb de replici care a pornit de la utilizarea toaletei, conform Adevărul.

Un grup de turiști au ajuns la bordul avionului, iar cât timp îi așteptau și pe ceilalți, o turistă a vrut să folosească toaleta. Acesteia i s-a permis să intre, dar a trebuit să aștepte zece minute lângă ușa băii după ce o stewardesă i-a spus că trebuie să aștepte până când toate persoanele sunt îmbarcate. Atunci, femeia i-a cerut numele însoțitoarei de zbor ca să facă o reclamație.

Conflictul părea aproape finalizat, dar când șeful echipajului s-a dus la turistă și a amenințat-o că o va da jos din avion, acesta a continuat.

„Colega mea a spus că ați vorbit urât, colegul meu a vorbit urât, cu mine ați vorbit urât acum. Vă rog să aveți respect față de mine, față de colegii mei și față de ceilalți pasageri! Vreți să călătoriți mai departe? Deci.. vă liniștiți, da? Și vorbiți frumos? Și călătorim către Cluj?”, a spus șeful echipajului de zbor.

Ceilalți turiști care călătoreau împreună cu femeia care a iscat scandalul i-au cerut să se liniștească și să își ceară scuze. Șeful echipajului le-a spus că nu are nevoie de scuze: „Nu am nevoie să îmi ceară scuze, că nu suntem la grădiniță”.

Femeia era în continuare nemulțumită pentru că nu a primit o explicație pentru faptul că nu a fost lăsată să meargă la toaletă.

Părerile internauților

Cazul a ajuns în atenția internauților caer și-au dat cu părerea. Unii i-au luat apărarea femii, iar alții spun că ea a fost devină pentru că nu s-a comportat corespunzător.

„Unii turiști au o nesimțire maximă! Se văd stăpâni, superiori! Am asistat la nenumărate scene urâte din partea călătorilor, unii se cred cu căruța… În avion cred că am văzut cele mai multe semne ale lipsei de educație!”, a comentat cineva.

„Atitudinea domnului însoțitor de zbor este execrabilă!!”, scrie altcineva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`