Doi adolescenți au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma unui conflict între două grupuri de elevi de la un liceu din orașul Aiud, județul Arad, transmite Agerpres.
Conflictul a avut loc în stradă, în proximitatea școlii, înainte ca elevii să intre la clase. Unul dintre ei a fost lovit și a fost transportat la spital.
„Mai mulţi tineri, de la o unitate şcolară din municipiu, ar fi fost abordaţi de alţi tineri, din aceeaşi şcoală, cele două grupuri având un schimb de replici şi injurii, în zona Boul Roşu. În urma interacţiunii, un elev ar fi fost lovit şi ar fi căzut la pământ, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut doi elevi, cu vârste de 16 și 17 ani, pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În conflict au fost implicați elevi ai Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”. Scandalul a avut loc înainte de începerea cursurilor, la circa 200 de metri de unitatea de învățământ.