Scandal monstru în Turnu Măgurele. Polițiști amenințați și înjurați de rudele unui minor prins la volan
Polițiștii au fost înjurați și amenințați de rudele unui minor de 14 ani, pe care îl prinseseră la volanul unei mașini pe strada Oituz din Turnu Măgurele, județul Teleorman, potrivit Observatornews.ro.
Rudele minorului prins la volan au făcut scandal
Rudele băiatului erau la un eveniment în apropiere și au venit la fața locului să facă scandal. Situația a scăpat de sub control în momentul în care polițiștii l-au băgat pe adolescent în autospeciala de poliție.
Unul dintre ei polițiști a fost îmbrâncit de una dintre rudele minorului, care a spart luneta autospecialei cu un obiect dur. O altă persoană din grupul de scandalagii i-a amenințat și înjurat pe oamenii legii.
„În momentul în care minorul a fost introdus în autospeciala de poliție, una dintre persoane ar fi îmbrâncit pe unul din polițiști și ar fi aruncat cu un obiect dur în autospeciala de poliție, distrugând luneta acesteia. Totodată, o altă persoană a proferat injurii și amenințări la adresa polițiștilor””, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman.
Tatăl băiatului a fost dus la secția de poliție pentru audieri
Tatăl minorului a fost identificat de polițiști și a fost condus la secție pentru audieri.
La locul scandalului au intervenit mai multe patrule de poliție, o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipe ale Jandarmeriei.
Oamenii legii continuă cercetările.