Câteva sute de sindicalişti s-au adunat la sediul Romatsa, în faţa biroului directorului Aurel Stanciu, pentru a-i cere acestuia demisia, informează B1 TV.
Aceștia au avut o listă de 14 revendicări. Managerul Aurel Stanciu spune că au mai ramas doar două. Una privește organigrama instituției, care nu ar fi de competența sindicatelor, iar cea de-a două vizează mărirea salariilor.
Liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian (ATCOR), Gabriel Tudorache, a precizat luni că s-a săturat de ilegalitățile in serie și de numirile ilegale fără concurs, explicând astfel protestul de luni de la Romatsa.
„Ne-am săturat de ilegalități în serie, de numiri ilegale. Concursuri nu au dat niciunul dintre ei. Ne obligă pe noi să semnăm acte ilegale. În loc să facă ceva, din păcate acești comuniști nu fac decât să arunce cu mizerii în presă. Acești domni trăiesc în lumea lor”, a spus acesta.
Vineri, managerul companiei Romatsa, Aurel Stanciu, s-a îmbrâncit cu unul dintre sindicalişti după ce acesta i-a smuls din mână un proiect de management. Scandalul a avut loc chiar în sediul instituţiei.
Tensiunile vin în contextul în care angajaţii de la Romatsa vor să declaşeze greva generală. Reprezentanţii sindicatului din Romatsa spun că negocierile pornite în urmă cu o lună au fost oprite brusc, fără niciun rezultat.