Scandal la procesul Tender-CAROM: Marian Iancu a fost scos din sala de judecată

Publicat: 04 06. 2015, 14:29
Foto: B1 TV

Momente tensionate la procesul Tender-CAROM. Ședința de judecată a fost întreruptă pentru ca Marian iancu să fie scos din sală, informează B1 TV.

Iancu a luat cuvântul pentru a susține două cereri de recuzare, una a completului și cealaltă a procurorului. Completul nu a fost de acord cu cererile sale, ceea ce l-a supărat pe Marian Iancu, care i-a amintit președintelui de complet că a depus o plângere penală la Parchet împotriva acestuia pentru abuz în serviciu.

După ce i s-a atras atenția, fără succes, că trebuie să își păstreze calmul, s-a dispus suspendrea sedinței pentru ca Marian Iancu să fie scos din sala de judecată.

După discuții purtate între omul de afaceri și garda de la Administrația Națională a Penitenciarelor, acesta a fost de acord să fie încătușat și scos din sala de judecată, pentru că Marian Iancu este condamnat definitiv în dosarul referitor la situația companiei Rafo Onești.

După momentul tensionat, procesul va fi reluat și vor continua pledoariile avocaților.