Scandal la MAI pe banii strânşi pentru sinistraţi: Există o mare nebuloasă aici, pentru că banii, în marea lor majoritate, au cam dispărut

Publicat: 23 02. 2015, 14:04
Foto: ziarulring.ro

Sindicatul Polițiștilor Dolj a făcut o plângere la DNA în care afirmă că fondurile strânse pentru sinistrați au dispărut fără urmă. Scandalul a ajuns pana la conducerea MAI.

Peste două milioane de euro au fost strânşi de la poliţişti, jandarmi şi pompieri pentru sinistraţii de la inundaţii în 2007, 2008 şi 2010. Unde au ajuns, cu adevărat, aceşti bani, este însă o mare enigmă.

Sindicatul Poliţiştilor Dolj (SPD) a aflat, anul trecut, că în conturile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se află şi acum o parte din banii colectaţi de la personalul instituţiei pentru sinistraţi, pe care cei aflaţi la conducere voiau să-i cheltuiască pe carburanţi şi calculatoare, scrie Ziarul Ring.

„Am făcut plângere la DNA Bucureşti, am primit adresă că DNA şi-a declinat competenţa către Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care şi-a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova…”, a declarat Marian Ghinuţă, vicepreşedintele SPD.

Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Dolj, Elvis Măceşanu, spune că, în 2007, celor 137.000 de angajaţi ai MAI li s-au oprit, timp de şase luni, pe statul de plată, o sumă de 20 de lei pe lună.

„Banii strânşi în 2007 nu-i mai găsesc. S-au mai strâns sume importante de bani pe liste şi în 2008, şi în 2010 – vorbim, în total, de peste două milioane de euro. Noi ne-am cerut banii înapoi şi ne-au tot păcălit, că nu ştiu unde sunt, că nu ştiu cine i-a luat, cine i-a folosit. Acum vrem să ştim şi noi unde sunt banii.”, a declarat Măceșanu pentu sursa citată.

„Există o mare nebuloasă aici, pentru că banii, în marea lor majoritate, au cam dispărut.”, IOAN CICIU, vicepreşedinte SPD

„Am avut conştiinţa împăcată că am ajutat şi noi. Niciodată nu ne-am gândit că aceşti bani, în secunda doi, nu au ajuns acolo unde trebuiau să ajungă. ” MARIUS BĂRBULESCU, vicepreşedinte SPD.