Scandal într-o biserică din Botoșani, reprezentanţii Mitropoliei, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti, s-au luat la ceartă cu fostul preot al bisericii.
Acesta a fost exclus după ce a refuzat să îl pomenească pe mitropolitul Teofan la slujbe.
Preoţii şi credincioşii s-au luat la bătaie în biserica din satul Schit Orăşeni, cearta pornind de la postul de preot în biserica respectivă.
Scandalul a început în momentul în care vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Marian Timofte, şi inspectorul bisericesc pr. Florin Chirilă, au venit să îl „ungă” în funcţie pe noul preot al satului, Ovidiu Lăzărescu, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Ioan Ungureanu, care a pierdut calitatea de preot, potrivit libertatea.ro.
În momentul în care au ajuns la biserică, reprezentanţii mitropoliei i-au găsit pe preotul vechi, pe dascăl şi pe câţiva credincioşi, încuiați în ”Casa Domnului”.
Reprezentanții veniți de la Iaşi, însoţiţi de jandarmi şi de poliţişti, au spart uşa bisericii din lemn, cu topoare şi răngi, şi au intrat, iar sătenii spun că preotul a fost luat de gât şi agresat.