Scandal în sistemul de sănătate privind operațiile făcute la Spitalul Sfânta Maria: Ministerul Sănătății refuză decontarea transplantului de plămâni (VIDEO)
Ziua şi scandalul în sistemul de sănătate! Mii de bolnavi sunt în pericol, după ce Ministerul Sănătăţii a refuzat decontul transplantului de plămâni în România.
La 8 luni de la acreditarea centrului de transplant, de la spitalul Sf. Maria, ministrul Sănătății spune că unitatea sanitară nu îndeplinește toate condițiile pentru că acolo să se poată face astfel de intervenții chirurgicale.
Răspunsul lui Vlad Voiculescu a căzut ca un trăsnet. Acesta a spus că nu va finanţa niciodată acest program cât timp va fi ministru. Spitalul nu are cele necesare, susţine el, iar viaţa pacienţilor ar fi pusă în pericol.
Spitalul Sf Maria este singura clinică din ţară în care se poate face transplant de plămâni. Însă din luna mai, medicii n-au mai intrat în sala de operaţie pentru astfel de intervenţii. Motivul este unul halucinant: lipsa banilor! La acest moment, nu se decontează transplantul de plămâni de către Ministerul Sănătăţii. Ministrul Vlad Voiculescu acuză că unitatea sanitară nu îndeplinește toate condițiile pentru că acolo să aibă loc astfel de operații. Potrivit lui Voiculescu, există suspiciuni că Centrul de Transplant de Plămâni de la spitalul Sfânta Maria ar fi fost acreditat sub presiune politică.
"Am decis să nu începem activitatea de transplant la acest centru în interesul pacientului român și nu în defavoarea lui. Riscurile majore la care sunt supuși acești pacienți sunt nu numai înainte de transplant, în timpul, ci sunt mai ales după operație. Nu faci transplant dacă nu ai unde să ingrijești pacientul după operație. De la Sfânta Maria am primit prima cerere de decontare la 110.000 euro, am cerut justificarea costurilor. Răspunsul lor a venit într-o altă. Cifră dintr-o data costă 80.000 de euro" a spus ministrul Voiculescu.
Scandal în sistemul de sănătate privind operațiile făcute la Spitalul Sfânta Maria: Ministerul Sănătății refuză decontarea transplantului de plămâni
#DIRECT_ONE_8o9eu8#
Ministrul Sănătății spune că reprezentanții Agenției Naționale de Transplant au cerut o nouă verificare a centrului. Și atât timp cât nu sunt îndeplinite toate condițiile, nu va da aprobare pentru operații.
De cealaltă parte, managerul spitalului, Dr Narcis Copca, spune că toate autorizațiile sunt în regulă, iar echipa medicală a fost pregătită în cea mai buna clinică de specialitate de la Hanovra. Totodata îi reproșează Ministrului Sănătății că un pacient a murit pe lista de așteptare din cauza faptului că nu a decontat intervenția chirurgicală.
Între timp, bolnavii care au nevoie de transplant de plămâni sunt trimiși la Viena, unde o operație costă statul roman 120.000 de euro.
Culmea, însuși Vlad Voiculescu declara că în prezent, cei care au nevoie de transplant de plămâni sunt pe lista de aşteptare a spitalului AKH din Viena, dar şi a oricărui spital din Europa care efectuează transplant de plămâni.
"Actul medical e asigurat de Ministerul Sănătății. Îmi pare foarte rău că acest spital important al Capitalei a fost pedepsit de guvernul tehnocrat pentru că nu a primit finanțare având acreditare pentru a realiza transplant pulmonar în România. Spunea domnul ministru tehnocrat Voiculescu că nu știe ce e cu acreditările și că i se par puțin ciudate. Trebuie să dea argumente, să ne spună despre ce e vorba sau în continuare mergem pe ideea că trebuie să ne tratăm în străinătate deși avem specialiști în România" a afirmat primarul Capitalei, Gabriela Firea.