Scandal în plină stradă în județul Galați: 14 bărbați reținuți după un bătaie în care s-au tras și focuri de armă
Un număr de 14 bărbați, cu vârste între 17 și 61 de ani, au fost reținuți de polițiști după un scandal în orașul Târgu Bujor din județul Galați, potrivit Observatornews.ro.
14 bărbați reținuți după un scandal în Târgu Bujor
Inspectoratul de Poliție Județean Galați a precizat că indivizii sunt chiar din Târgu Bujor și au fost reținuți, miercuri, pentru 24 de ore.
„La data de 19 iulie 2024, la ora 00:06, Poliția Oraș Târgu Bujor a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, referitor la faptul că pe strada Școlii, din aceeași localitate, are loc un scandal în care sunt implicate două grupuri de persoane”, povestește IPJ Galați.
Oamenii legii au constatat că, „pe fondul unui conflict anterior, două grupuri de persoane formate din 6, respectiv 8 bărbați, și-ar fi aplicat reciproc lovituri, folosind diferite obiecte contondente, context în care 3 dintre persoanele implicate au suferit leziuni pentru care au necesitat îngrijiri medicale”.
Unul dintre scandalagii ar fi folosit și pistolul
În timpul scandalului, un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi folosit o armă de foc și ar fi executat mai multe focuri.
IPJ Galați spune că, în baza probatoriului administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violențe, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și amenințare, cei 14 bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de azi, 8 august, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor pentru a dispune luarea unei măsuri preventive față de aceștia.