Scandal în plenul CSM: Un judecător, acuzat de un coleg că l-a turnat la Securitate

Scandal în plenul CSM: Un judecător, acuzat de un coleg că l-a turnat la Securitate

Scandal în plenul CSM. În timpul şedinţei de joi, în care se judeca cererea lui Stere Learciu de a mai activa ca judecător încă un an, peste vârsta de pensionare, Constantin Brânzan, fost director al Institutului Naţional al Magistraturii (INM), l-a acuzat pe acesta că l-a turnat la Securitate, în tinereţe.

Disputa a pornit de la acuzațiile CNSAS de acum câțiva ani potrivit cărora Learciu ar fi colaborat cu sistemul securist înainte de 1989, sub pseudonimul "Aurel", scrie news.ro. De altfel, plenul CSM a respins cererea acestuia de a mai activa ca judecător.

"Am venit aici pentru că în notele informative pe care domnul judecător Learciu le-a dat despre mine, 11 documente, căpitanul de Securitate îi spunea să stea aproape de obiectiv, să raporteze ce probleme de familie şi ce serviciu am eu. Dumeavoastră anul trecut aţi pronunţat o hotărâre prin care i-aţi respins cererea de a rămâne în funcţia de judecător peste 65 de ani. După trei săptămâni aţi revenit şi i-aţi acordat aviz”, a declarat Brânzan în timpul ședinței.

Learciu se apără și spune că nu a colaborat cu Securitatea: "Căpitanul de securitate a semnat, el a scris”. totodată, el a amintit că a dat în judecată CNSAS şi acâştigat procesul, în 2011, când decizia a fost că nu a colaborat cu Securitatea ca Poliţie Politică.

Acesta a mai declarat că în 1981 a plecat la rude în Grecia, părinții săi fiind de origine elenă, iar când a revenit în țară i s-au pus în faţă două documente – angajamentul şi demisia.

"Când am revenit în ţară, după vreun an, mi-au pus în faţă două documente: angajamentul şi demisia. Ce era să fac? Tata era pensionar. Am primit garanţii atunci că nu mă va deranja nimeni şi că este o măsură că să nu mă dea afară, altfel nu mă mai angajez că jurist nicăieri în ţara asta. Mi s- aspus să am încredere în ei că nu mi se întâmplă nimic”, a mai arătat Learciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`