SCANDAL în Italia din cauza LAPTELUI ROMÂNESC: Transporturile, ESCORTATE CU ARMATA (VIDEO)
Laptele românesc, mărul discordiei în Sardinia. Fermierii sunt la un pas de revoltă din cauza importurilor de lapte ieftin provenit, spun ei, din România. Aceştia ameninţă că vor boicota alegerile regionale din 24 februarie dacă nu se va ajunge la un consens. Între timp, protestatarii blochează şoselele, varsă laptele pe străzi şi chiar i-au sechestrat câteva ore pe jucătorii unei echipe de fotbal.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Laptele din România a ajuns motiv de dispută pentru italienii din Sardinia. Păstorii de pe insulă ameninţă că vor boicota viitoarele alegeri daca oficialităţile nu găsesc o soluţie. Motivul este preţul extrem de mic la care li se cumpără laptele – 60 de eurocenţi/litru – şi din cauza căruia ies în pierdere.
Jurnalistul Diego Fusaro a postat pe Twitter o imagine în care, un TIR cu lapte românesc circulă sub escorta armată a carabinierilor, pentru a fi apărat de furia localnicilor. Cu toate acestea, din imagine nu se poate distinge niciun însemn care să facă legătura cu România.
Fusaro susţine cauza păstorilor şi spune că acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării.Între timp, ei blochează şoselele, varsă laptele pe străzi şi chiar i-au sechestrat câteva ore pe jucătorii echipei de fotbal Cagliari.