SCANDAL ÎN DIRECT. PRIȘCĂ (PNL): În trecut am fost jurnalist / NICOLICEA (PSD): Deci scârța-scârța pe hârtie… / IRINA PETRARU: Ne pare rău, domnule Nicolicea, că nu ne ridicăm la nivelul dumneavoastră (VIDEO)
O discuție între un deputat PSD și unul PNL pe tema unui așa-zis protocol de colaborare SRI-DNA s-a lăsat cu scandal în platoul B1 TV. Invitați în emisiunea Irinei Petraru, Eugen Nicolicea, liderul deputaților PSD, și Răzvan Prișcă, deputat PNL, s-au luat la harță după ce și-au reproșat reciproc lipsa de activitate.
Vocal ca-ntotdeauna, Nicolicea s-a răstit la colegul său de platou și, dorind să-l taxeze, a ajuns să jignească inclusiv breasla jurnaliștilor…. chiar într-un platou TV.
Nicolicea i-a reproșat lui Prișcă faptul că s-a obrăznicit și, după ce a aflat că în trecut acesta a fost jurnalist, l-a luat peste picior susținând că s-a ocupat de ”scârța-scârța pe hârtie”.
Când Irina Petraru s-a sesizat și i-a reproșat deputatului PSD că jignește o breaslă întreagă, Nicolicea s-a sucit.
SCANDAL ÎN DIRECT. PRIȘCĂ (PNL): În trecut am fost jurnalist / NICOLICEA (PSD): Deci scârța-scârța pe hârtie… / IRINA PETRARU: Ne pare rău, domnule Nicolicea, că nu ne ridicăm la nivelul dumneavoastră
#DIRECT_ONE_n2wt95#
Nicolicea: Iar o iei pe partea de aseară. Eu îți spun ce am făcut. Am făcut niște lucruri clare rămase în Parlament și dumneavoastră vorbești la general.
Prișcă: Păi n-aveți echipă.
Nicolicea: Bun! Dumneata nu ai echipă, dar nu mă ai nici pe mine, da? Ai făcut ceva? Eu am făcut!
Prișcă: De aseară v-ați liniștit puțin…
Nicolicea: Auzi? Te rog eu frumos să nu te obrăznicești! Credeam că te-ai liniștiti și ai terminat cu hărmăiala și cu discuțiile… Spune-mi ceva pe act. Ai ceva de spus?
Prișcă: De 27 de ani sunteți în Parlament. Vi se pare normal să fi tolerat lucrul ăsta în România?
Nicolicea: N-am tolerat. Tocmai v-am spus, dar se pare că nu puteți să înțelegeți nici măcar o propoziție în românește.
Prișcă: De ce se poate să fi avut majoritate în ultimii cinci ani și să nu fi putut face nimic?
Nicolicea: Ați sărit cu o fractură de logică de la activitatea unei persoane la activitatea unui grup.
Prișcă: Dar reprezentați un partid… De ce nu v-ați susținut colegii este întrebarea logică.
Nicolicea: Întrebare: Dumneata ce ai făcut?
Prișcă: Eu? Am candidat și am intrat în Parlament.
Nicolicea: Până atunci ce ai făcut?
Prișcă: Eu? Jurnalism și …
Nicolicea: Scârța-scârța pe hârtie, da? Întrebare:
Petraru: Îmi pare rău, domnule Nicolicea, că nu ne ridicăm la nivelul dumneavoastră…
Prișcă: Știu că e greu să citești un articol sau un editorial…
Petraru: Domnilor, haideți să ne potolim. Zic și eu acuma… Ca să se potolească invitații sunt nevoită să trec la următorul subiect, că n-am cu cine să discut aicea și, oricum, nu suntem la nivelul domnului Nicolicea…
Nicolicea: Dumneavoastră nu sunteți scârța-scârța…
Petraru: Ah! Noi nu, noi nici măcar nu scriem, noi doar stăm toată ziua la televizor…