Scandal de proporţii în trustul Intact: Foştii angajaţi Antena 1 Piteşti, dezvăluiri uluitoare într-o scrisoare deschisă (VIDEO)
Un nou scandal de proporţii zguduie trustul fondat de Dan Voiculescu. Foştii angajaţi ai staţiei locale Antena 1 Piteşti lansează o serie de acuzaţii usturătoare la adresa conducerii de la Bucureşti, într-o scrisoare deschisă publicată de argesplus.ro.
Conform acestora, întregul scandal ar fi izbucnit din cauza directorului Antena Stars şi totodată şef la Departamentul Teritoriu al Antena Group, Cristian Ionescu.
Foştii angajați de la Antena 1 Pitești îl acuză pe acesta că ar fi dizolvat întreaga redacție la presiunile unei foste amante, în persoana crainicei Cristina Munteanu (foto), cu care ar fi avut o „idilă adolescentină” în liceu.
Cum s-a ajuns la această situaţie şi care este legătura dintre Cristian Ionescu şi Cristina Munteanu se poate afla din scrisoarea trimisă de foştii angajaţi, pe care o redăm integral:
,,În urma recentelor materiale cosmetizate excesiv ori trunchiate în mod intenționat referitor la situația stației locale Antena 1 Pitești, prezentate în diverse publicații locale, pentru o informare corectă a publicului, foștii angajați trimit acesată scrisoare deschisă, un drept la replică al celor neauziți și neîntrebați, dar care au avut și au în continuare de suferit. Acest demers va prezenta lucruri murdare, dar cât se poate de reale, care pot fi probate oricând pentru cei care se vor îndoi de veridicitatea afirmațiilor pe care le vom susține mai jos.
Revenirea crainicei tv Cristina Munteanu în funcția de manager al stației locale Antena 1 nu este nici pe departe rezultatul pozitiv al unui proces de evaluare al capacităților de conducere, ci doar rezultatul unor jocuri de culise mizere și al unor strategii de denigrare a tuturor membrilor echipei redacționale care și-au desfășurat activitatea aici, până la 30.09.2014.
După despărțirea cu cântec de fostul francizor, Cornel Lazăr, episod al cărei artizan a fost directorul stației Cristina Munteanu, cea care prin mijloace specifice a reușit peste noapte să rezilieze contractul de producție între Antena TV Group și societatea Ambasador Design, stația locală de televiziune a fost preluată, în același regim de franciză, dar cu o redevență lunară mult mai mare, de omul de afaceri Liviu Ionică.
Trebuie menționat faptul că deși societatea care administra activitatea comercială trecea prin grave probleme financiare, care în final au dus la insolvență și falimentul SC Ambasador Design SRL, stația locală Antena 1 Pitești a continuat să își desfăsoare activitățile editoriale, financiare și administrative în regim normal. Cu toate acestea, timp de 3 luni, respectiv ianuarie, februarie și martie 2014, în ciuda facturilor de ordinul sutelor de milioane de lei vechi, încasate lunar, directorul Cristina Munteanu și conducerea de la București nu au reușit să găsească o soluție prin care cei 15 angajați de la Pitești să fie plătiți.
Odată cu preluarea stației de către omul de afaceri Liviu Ionică, situația administrativă și economică a fost stabilizată, diversele datorii curente achitate, salariile (majoritatea) mărite simțitor, redacția a fost dotată cu mașini (fostele autoturisme de serviciu aparțineau firmei Ambasador), cadrul în care angajații își desfășurau activitatea redevenind unul normal și propice performanței.
Însă noua viziune administrativă și planul de management mult mai strict și mai profesional implementat de noul francizor nu a fost digerat prea ușor de directorul postului, motiv pentru care activitatea Cristinei Munteanu a intrat în atenția lui Liviu Ionică. După o serie de evaluări obiective ale activității sale manageriale și mai multe discuții care au avut drept subiect sarcinile și îndatoririle pe care directorul Cristina Munteanu și le-a asumat, după aproape șase luni de colaborare, Liviu Ionică a decis să se despartă de cea care ar fi trebuit să coordoneze activitatea administrativă a stației.
Asadar, demiterea sa din funcția de conducere a avut la baza argumente solide din care a reieșit managementul defectuos, lacune de comunicare între conducerea centrală și cea locală și slaba implicare în activitățile asumate, reproșuri pe care nu doar Liviu Ionică le-a adus directorului stației tv ci și fostul francizor, Cornel Lazăr. Președinteșe PC Argeș, la rândul său, a avut nenumărate discuții incendiare pe aceaste teme cu subalterna sa, atenționând-o în mai multe rânduri pe Cristina Munteanu că o va concedia dacă nu își va schimba atitudinea și modul în care se achită de sarcinile de serviciu. De data aceasta, lacrimile și teatrul nu au mai avut efect.
A fost nevoie de toată aceasta amplă introdecere pentru ca dumneavoastră, oamenii onești, să înțelegeți cadrul în care a avut loc jihadul declarat de onarabilul om de presă Cristina Munteanu, angajaților care nu au făcut scut în fața deciziei de concediere a sa.
Cu sau fără Cristina Munteanu, activitatea stației Antena 1 Pitești a continuat la fel ca până atunci, fără vreo modificare majoră de ordin editorial sau administrativ, locul său fiind luat de Marian Matei.
După nici 30 de zile de la încheierea contractului de colaborare dintre Cristina Munteanu și SC IONTON DALI DANS SRL, firma omului de afaceri Liviu Ionică, acesta din urmă este chemat de urgență la București, unde directorul Departamentului Teritoriu, Cristian Ionescu îl somează pe francizorul de la Pitești să rezilieze contractul de produceție de comun acord. Motivul îl reprezenta concedierea Cristinei Munteanu.
Astfel, deși contractul era parafat pe o perioadă de doi ani cu posibilitatea de prelungire până la 5 ani, pentru care Liviu Ionică plătea către Antena TV Group o redevență lunară de 2.800 euro, plus o cotă financiară importanată din volumul vânzărilor din publicitate, directorul Cristian Ionescu cere rezilierea contractului „de vorbă bună„ în caz contrar firma francizorului va risca să aibă probleme serioase, blocaje financiare și alte “belele”.
În fața unui șantaj grosolan și a unui linșaj machiavelic, orchestrat în secret de 3 personaje, Liviu Ionică consideră că este cazul să se retragă, deși Bucureștiul îi este dator aprope 2 miliarde lei vechi (veți vedea imediat cine sunt personajele, care este legătura între ele și de unde vine această datorie).
Pe 29 septembrie, Liviu Ionică anunță în cadrul unei ședințe că se va retrage de la Antena 1 Pitești cu data de 1 octombrie, că în continuare stația se va autofinanța și nu va mai exista un francizor, conducerea stației urmează să fie luată de Cristina Munteanu în calitate de director, iar redacția este dizolvată, viitorii membrii ai noii echipe urmând să fie anunțați și angajați de viitoarea echipă de conducere, după data de 1 octombrie, după cum reiese și din informarea internă trimisă de Cristian Ionescu: “cei care vor continua activitatea în cadrul noii forme de organizare, vor fi anunțați individual unde și când să se prezinte. Ceilalți, nu vor mai avea – evident – nici obligația, dar nici calitatea de a mai veni în sediul Antenei 1, dacă nu li se solicită acest lucru, în mod expres”.
De ce schimbarea conducerii atrage de la sine și schimbarea echipei redacționale, echipă care a funcționat eficient ani la rând și care, de fapt, reprezintă brandul Antena 1 Pitești? De ce revenirea Cristinei Munteanu la Antena 1 a însemnat plecarea a șapte angajați, adică jumătate din redacție, inclusiv a redactorului șef ?
Un alt efect al reînvestirii Cristinei Munteanu este ruperea stației locale de redacțiile centrale ale Antena 1 și Antena 3. În prezent, stația tv din Pitești nu mai are niciun corespondent, deși până la 30 septembrie toți redactorii și operatorii imagine aveau contracte în regim de drepturi de autor cu Antena 1 și Antena 3, iar 3 redactori apăreau constant în transmisiunile și buletinele de știri de pe cele două posturi centrale. Pe lângă restrângerea imaginii și a informațiilor doar la nivel local, juraliștii rămași aici au fost anunțați că vor lucra fără carte de muncă, lucru care se poate verifica de ITM, fără mașini de serviciu și fără echipamente.
În prezent operatorii folosec mașinile proprii pentru deplasarea la filmări, unde filmează cu echipamentele proprii. Acest lucru se întâmplă, deoarece după rezilierea contractului cu Liviu Ionică, acesta și-a luat mașinile, evident, și cel mai grav, o parte importană din echipamentele de emisie de la Antena 1 Pitești inclusiv camerele de filmat, luminile de platou, decoruri, calculatoare, stații de montaj, mixer de sunet, etc. aparțin SC Ambasador Design, bunuri care după declararea falimentului au ajuns în posesia administratorului judiciar Petre Motrun de la Argeş Insolv SPRL.
Zilele trecute, Antena 1 Pitești a primit înștiințarea în cauză și lista de inventar cu bunurile care urmează să fie luate de aici pentru a fi valorificate și achitate datoriile pe care Cornel Lazăr le are către foștii angajați, finanțe, creditori, etc. Rămâne doar o chestiune de zile până când, emisia Antena 1 Pitești va fi pusă în pericol, fapt care poate duce chiar la pierderea licenței de emisie, din moment ce echipamentele vitale asigurării funcționării stației vor dispărea.
De ce a fost nevoie să se plătească acest preț? De ce a fost nevoie de o epurare motivată cu minciuni incredibile, și executată în secret după un plan diabolic și fără sens? Cu o echipă înjumătățită, fără cărți de muncă, cu program de emisie redus la doar o singură oră pe zi și, evident, emisiuni scoase din grilă, fără mașini și echipamente tehnice, fără un sprijin financiar, fără corespondenți, fără legături cu redacțiile centrale ale Antena 1 și Antena 3 și fără factori de decizie la nivel local, așa arată în prezent stația locală Antena 1 Pitești, acum doar o umbră a liderului incontestabil pe piața media din județ, în materie de audio-vizual, pe care o echipă de profesioniști a clădit-o prin multă muncă de-a lungul anilor. Este rezultatul “muncii” unui singur om, care dintr-o ambiție personală, fără a ține cont de consecințe, etică sau moralitate a călcat pe “cadavrele” colegilor pentru a-și atinge un scop mărunt.
Dar să vorbim și despre compromisurile care au fost făcute în această speță de un trio de succes în materie de marketing. Ne referim la cei care poartă pe umeri trista soartă a stației Antena 1 Pitești și care, probabil, vor intra în istorie drept cei care au și pus lacătul pe ușă: Cristian Ionescu, director al Departamentului Teritoiu și director Antena Stars, Adriana Petruș manager operațiuni teritoriu și soție a francizorului stației Antena 1 Cluj și Cristina Munteanu director Antena 1 Pitești.
Omul în pixul căruia au stat de-a lungul ultimilor ani soarta adiministrativă și financiară este Directorul Departamentului Teritoriu, Cristian Ionescu, omul care decide cine este bun sau nu să dețină o franciză Antena 1 în teritoriu, cel care închide sau deschide câte o stație locală, omul care trebuie să protejeze atât stațiile locale cât și pe angajații acestora. Teoretic. Practic, după ce a fost numit director al postului Antena Stars, principalul său obiectiv a devenit salvarea propriului scaun, asta deoarece la sfârșitul acestui an, în decembrie patronatul va trage linie.
În cazul în care cheltuielile vor fi mai mari decât încasările, Camelia Voiculescu a anunţat echipa de conducere că va închide Antena Stars sau o va transforma în altceva. În ce, nu se ştie, având în vedere scăderea volumului de publicitate către antene, problemele de ordin juridic și din justiție în care a fost trasă indirect Antena TV Group și încarcerarea lui Dan Voiculescu.
Demarat în pripă, fără o organizare bine pusă la punct, cu emisiuni sau ştiri făcute după ureche şi cu oameni platiti prost, proiectul Antena Stars nu a funcţionat niciodată cum şi-ar fi dorit cei care l-au iniţiat.
Mai mult, la nivel de business, Antena Stars este deja o gaură neagră în bugetul şi în portofoliul de afaceri media, patronate de familia Voiculescu. În acest moment, deşi prezintă o creştere destul de voalată, audienţele Antena Stars sunt în continuare catastrofale, la fel cum au fost încă de la obţinerea licenţei de emisie, iar din punct de vedere financiar postul este ținut pe linia de plutire prin „injecții” cu bani din “alte surse”. Aceste surse sunt stațiile locale, ai căror bani în loc să ajungă la francizorii care le administrează și care au salariați de plătit, cheltuieli de întreținere, chirii, impozite și alte plăți de făcut sunt direcționați printr-o suveică financiară către găurile din Antena Stars.
Astfel, în lupta pentru a salva un post tv tabloid care oferă salarii straletelor, asisentelor lui Capatos, dansatoarelor din cluburi, maneliștilor și altor personaje cu moralitate îndoielnică, Cristian Ionescu și complicii săi scurt-circuitează voluntar circuitul banilor atât de vitali pentru funcționarea stațiilor locale. Efectul deja se vede, în ultimii ani din cele peste 30 de stații locale multe s-au închis, numai în acest an trăgându-se obloanele din păcate la Antena 1 Sibiu și Antena 1 Oradea. Deși conform CNA Antena TV Group deține 37 de licenţe terestre de emisie, doar 13 stații realizează program local, restul doar retransmit emisia postului central.
Argeșean de origine, născut și crescut în Pitești, pe Cristian Ionescu și Cristina Munteanu îi leagă o relație lungă de prietenie și colaborare, o idilă adolescentină de-o vară consumată în perioada când cei doi erau colegi de liceu, apoi au descoperit pasiunea pentru presă chiar în redacția Antena 1 Pitești. Evoluția profesională și ambițiile lui Ionescu au făcut ca acesta să aleagă însă drumul spre sediul central al Antena 1, în vreme ce Cristina Munteanu a rămas la Pitești, cu promisiunea că oricând va putea apela la protecția și ajutorul amicului de la București. Lucru care s-a și întâmplat, cu unele costuri, rota învârtindu-se recipric avantajos pentru amândoi.
Așadar, după ce a fost pusă pe liber de patron din motive de ordin profesional, care au fost deja explicate mai sus, Cristina Munteanu ajutată de Cristian Ionescu au pus în mișcare mașinări machiavelică de răzbunare care în mai puțin de 30 de zile a condus la ruperea francizei cu Liviu Ionică și declanșarea jihadului împotriva foștilor colegi.
Se ridică totuși întrebarea de ce a renunțat Cristian Ionescu la gâsca cu ouale de aur, Liviu Ionică, cel care vira lunar către București 5-6 sute de milioane lei vechi? Pentru că dacă tot mulgi o vacă, este de preferat ca acea vacă să nu aibe un stăpân!
Doar în ultimele 10 luni, Antena 1 Pitești a fost mulsă de aproximativ 1,5 miliarde lei vechi care ar fi trebuit să se întoarcă la Cornel Lazăr și de alți 1,8 miliarde lei vechi care aparțineau lui Liviu Ionică. Numai că Departamentul Teritoriu, condus de Cristian Ionescu nu a fost interesat de soarta stației locale și de angajații de aici, făcând pe mortu-n păpășoi în timp ce banii, peste 3 miliarde de lei vechi au acoperit probabil găurile de la Antena Stars.
În doar câteva luni Ionescu a rupt franciza de la Pitești de două ori invocând diverse motive de ordin editorial și alți termeni juridici, care în cazul lui Liviu Ionică erau pur și simplu aberații, însă banii care nu s-au întors la francizori nici nu vor mai ajunge vreodată. Evident că persoana în sarcina căreia se afla în mod direct rezolvarea acestor operațiuni financiar-contabile între stația locală și Departamentul Teritoriu era directorul stației, însă Cristina Munteanu nu avea nicio intenție să-și supere amicul și protectorul cu aceste detalii, preferând să închidă ochii atâta timp cât salariile și toate cheltuielile erau achitate din buzunarul propriu de francizorul luat de fraier.
După ce Liviu Ionică a aflat despre noncombatul directorului său, la care s-au adăugat și alte informații sensibile care o incriminau pe Cristina Munteanu, concedierea a fost doar o formalitate. La rândul său, Cristian Ionescu cel care purta vina morală pentru acest lucru trebuia acum să-și susțină protejata care tocmai a fost sacrificată pe altarul acestui adevărat Caritas.
Fără francizor, cu Cristina Munteanu din nou la conducere și cu o vacă de muls în continuare fără ca cineva să-și mai ceară partea cuvenită pentru faptul că păștea vaca lună de lună, în schemă intră Adriana Petruș. Mai exact, soțul angajatei Antena TV Group este persoana care administrează, angajează și coordonează activitatea Antena 1 Pitești.
Adriana Petruș este manager operațiuni al Departamentului Teritoriu, adică omul care are grijă ca stațiile locale să vândă publicitate pe bani mulți care să ajungă la șeful cel mare de la Teritoriu. Asadar, Cristina Munteanu a câștigat doar o funcție de imagine, având doar rol de marionetă care execută niște ordine, în timp ce decizile se iau dintr-un birou de la Cluj. Cum stația nu este administrată de la Pitești, este evident că nici banii nu rămân la Pitești, ci intră în malaxorul soțului Adrianei Petruș la Cluj, unde un anumit procent rămâne aclolo restul sunt pierduți pe drumul dintre Cluj, Bucrești, Teritoriu, Pitești sub atenta coordonare a directorului Cristian Ionescu.
Trebuie să spunem și faptul că decizia managerială de a o numi pe Adriana Petruș un fel de surogat al francizorului la Pitești, este discutabilă atâta vreme cât oameni de afaceri potenți din Argeș au negociat cu scrisori de garanție de zeci de mii de euro pe masă preluarea Antenei 1 Pitești, însă au fost refuzați fără nicio explicație, în timp ce alții nici măcar nu au fost primiți în birou de șeful de la Teritoriu.
Nimic nu a contat în acest Caritas, jocurile erau deja făcute pentru familia Petruș asta în contextul în care nici Antena 1 Cluj nu excelează la vreun capitol, ba din contră, trece prin probleme financiare, mai mulți angajați au plecat, iar emisia a fost redusă. La fel ca la Pitești. Mai mult, în septembrie 2010 aceiași Adriana Petruș a fost numită să coordoneze activitatea stației Antena 1 Brașov, iar după nici un an în Monitorul Oficial, apărea negru pe alb că “s-a solicitat înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii cu privire la radierea Antena TV Group SA București Sucursala Brașov”, iar motivul radierii îl reprezintă “încetarea activității sucursalei”. După acest episod Adriana Petruș părăsit Brașoul, iar situația stației TV a rămas incertă pentru o perioadă până a fost găsită o soluție.
În încheiere vă prezentăm un episod halucinant, de origine securisto-comunistă, iar concluzia o veți trage dumneavoastră. La preluarea francizei Liviu Ionică i-a cerut directorului stației TV, Cristina Munteanu să întocmească un plan de afacere cu previziuni financiare, costuri și cheltuieli lunare, plan de emisiuni, etc.. În previziunea privind cheltuielile și costurile trebuia cuprins și bugetul de salarii cu funcția, salariul propus și responsabilitățile fiecarui angajat.
Cum noul patron care venea dintr-un alt domeniu nu cunoștea ce presupune atribuțiile fiecărui om dintr-o instituție media, a cerut aceste detalii omului care cunoștea ce poate, cât poate și ce știe să facă fiecare angajat din redacție, adică directorului. Fără nicio legătură, Cristina Munteanu a așternut pe hârtie caracterizări personale ale fiecrui om din subordine, care nu au conținut doar aspecte profesionale ci și detalii intime ale vieții și relațiilor interpersonale sau bârfe.
Așa a aflat noul patron că de fapt echipa de profesioniști pe care directorul i-o prezentase public, în redacție cu doar câteva zile în urmă, era zugravită în privat, în tonri de gri spre negru. Toate persoanele din subordine avea defecte, lipsuri, serveau interese ascunse, aveau prietenii dubioase. A mai aflat cine pe cine bârfește, cine cu cine se urăște sau se iubește, cine are amante și câte, ce situație sentimentală și finaciară îi leagă pe alții și alte aspecte personale pe care nici noi nu le știam despre noi.
Din aceleași motive care țin de intimiteate și dreptul la o viață privată a fiecăruia dintre colegii noștii, nu vom publica caracterizările, dar colegii care doresc să știe cum sunt de fapt văzuți de șeful lor care le zâmbește zilnic fals, știu unde să ne găsească. Și în funcție de aceste calități care nu aveau nicio legătură cu aspectele profesionale, în dreptul fiecăruia Cristina Munteanu a trecut și remunerația, care deasemenea, nu avea nicio legătură cu atribuțiile și responsabilitățile fiecărui om din redacție.
Iar ca să vă faceți o idee cât de mult erau respectați și apreciați angajații de șeful lor, pentru 8 ore de muncă și un program care începe de la 7 dimineața, salariul calculat era de fix 475 lei. Bineînțeles că patronul nu a putut lua în serios asemenea grozăvii, dar din bun simț și respect pentru cei pe care nici nu a apucat să-i cunoască prea bine, la plecare a făcut publice notele informative primite.
Asta deoarece un lider câștigă încrederea, puterea și respectul celor din jur, în timp ce alții își arogă aceste calități de la sine, așteptând ca cei din jur să le și recunoască.”