Scandal cu ouă și pietre în orașul condus de Florentin Pandele
Incidente la împărţirea pliantelor electorale au avut loc şi în apropierea Capitalei, transmite B1TV.
Mai mulţi liberali susţin că au fost atacaţi cu ouă şi pietre, în timp ce încercau să împartă flyere, în Voluntari. Oamenii sunt mai mult ca siguri că vinovaţi sunt cei din PSD şi nu exclud implicarea primarului Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea. PSD Ilfov respinge acuzațiile.
Liberali care încercau să împartă pliante electorale în oraşul Voluntari susțin că au fost injurați și ameninţati. Totul s-a întâmplat, potrivit reprezentanţilor PNL, la 200 de metri de politisti şi sub privirile consilierilor locali PSD ai Primăriei Voluntari care nu au încercat sub nicio formă să stingă conflictul.
Liberalii susţin că atacatorii nu aveau un însemn al vreunui partid însă sunt ferm convinşi că sunt membrii PSD. Social-democraţii însă resping toate aceste acuzaţii.
„Categoric, nu membri ai PSD au atacat cu ouă sau cu orice altceva echipele de campanie liberale. PNL dorește doar să ne defăimeze și să se victimizeze. Îi vom da în judecata pe cei care astăzi au dat naștere unui conflict la care noi nu am fost parte! Scopul lor a fost să jignească și să îi pună într-o lumină nefavorabilă pe președintele PSD Ilfov Gabriela Firea și pe primarul orașului Voluntari Florentin Costel Pandele.”, se arată într-un comunicat transmis duminică de PSD Ilfov.
Între timp, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache acuză, la rândul său, că apropiații lui Pandele „provoacă fără nicio reținere incidente violente”. O anchetă a fost deschisă în acest caz.