Scandal cu focuri de armă, lângă București. Un tânăr de 19 ani a fost împușcat pe stradă

Publicat: 11 08. 2022, 08:56
Foto: Pixabay

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost împușcat. Totul s-a întâmplat pe o stradă din Popești Leordeni, unde mai mulți tineri s-au luat la ceartă, potrivit antena3.ro.

Un tânăr de 19 ani a fost împușcat pe stradă

Unul dintre tineri ar fi scos un pistol și ar fi tras spre băiatul de 19 ani. Agresorii s-au urcat apoi în mașini și s-au făcut nevăzuți.

Un martor a sunat imediat la 112, iar mașinile au fost date în urmărire.

Victima a ajuns la spital unde a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat să rămână internat. Polițiștii au reușit să îi identifice pe 2 dintre presupușii agresori și îi caută acum să îi ducă la audieri, potrivit sursei citate.