Autorităţile au luat măsuri drastice în scandalul aşa zisei ambulanţe negre. Trei persoane au fost reținute după ce ar fi agresat-o pe scriitoarea Doina Popescu-Brăila pentru realizarea unui circuit intitulat
„Salvaţi literatura”. Ei au confundat acţiunea scriitoarei cu o așa-zisă ambulanță care fură copii, din autoturismul folosit în realitate pentru proiectul cultural. .
In evenimentul inregistrat pe raza sectorului 1, cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire si alte violente, amenintare si tulburarea ordinii si linistii publice.
„La data de 4 iulie, în jurul orei 23,30, o femeie a sesizat prin apel 112 faptul că a fost agresată de un grup de bărbaţi, pe o stradă din sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care dormea într-o autospecială inscripţionată cu însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1, a fost lovită de cinci bărbaţi. Poliţiştii i-au identificat pe aceştia şi i-au condus la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru audieri”, anunțau atunci polițiștii.
Scriitoarea cumpărase maşina în scop profesional, pentru a face un circuit prin ţară sub denumirea „Salvaţi literatura”, pe maşină fiind inscripţionate aceste detalii. Poliția a menţionat că nu există o „Ambulanţă neagră” care ar fura copii.