Eveniment - 13 nov, 19:58
Un bărbat din Satu Mare a găsit un card bancar și a mers la cumpărături cu el. Când Poliția l-a descoperit, el a recunoscut fapta și a restituit cardul și banii păgubitului, care l-a iertat.
Totul s-a petrecut pe 18 ianuarie, notează publicația locală PortalSM. Bărbatul în cauză a găsit cardul și s-a dus cu el la cumpărături într-un magazin. Folosindu-se de funcția contactless, el a reușit să facă 11 operațiuni, achiziționând astfel bunuri în valoare de 626,29 de lei.
Numai că magazinul era supravegheat video, așa că Poliția l-a depistat ușor.
Bărbatul și-a recunoscut fapta și a decis să restituie cardul și suma plătită. Victima l-a iertat, așa că el a scăpat de un dosar penal pentru efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.