Satu Mare: Focuri de armă pentru prinderea a doi hoți suspectați de spargeri de locuințe
Polițiștii din Satu Mare au prins, joi seara, în flagrant doi hoţi din apartamente, fiind nevoiți să traga 20 de focuri de armă pentru a-i reține.
Cei doi hoți, cetățeni maghiari în vârstă de 33 și, respectiv, 26 de ani, sunt suspecți în comiterea a peste 10 spargeri de case de pe raza județului Satu Mare, în localitatea Negrești Oaș, dar și în județul Maramureș.
Hoții acționau în case cu etaj sau mansardă care nu aveau alarmă și intrau în locuințe când proprietarii dormeau. Cei doi furau chei de mașină, bani și bijuterii.
Polițiștii din Satu Mare au organizat, vineri dimineață, un filaj, urmărindu-i pe cei doi hoți, pentru prinderea lor fiind nevoie să folosească armamentul din dotare.
În cele din urmă, hoții au fost prinși în localitatea Livada, la aproximativ 20 de kilometri de Satu Mare.