Șase cetățeni chinezi, plasați în izolare de către autorități într-un hotel din Slatina, deoarece veneau dintr-o zonă cu risc de îmbolnăvire cu coronavirus, au fugit din unitatea în care erau cazați.
Ulterior, aceștia au fost găsiţi de autorităţile din Vâlcea, care i-au izolat într-un hotel din Drăgăşani, fiind acum cercetați penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
„Din informaţiile primite de la DSP Olt, am aflat că cei şase chinezi au mers la Drăgăşani, ei lucrau la o firmă acolo. Au anunţat DSP Vâlcea pentru asigurarea monitorizării zilnice a acestora până la sfârşitul perioadei de izolare. Personal, am vorbit cu domnul prefect de Vâlcea, care mi-a spus că au ajuns într-un hotel din Drăgăşani, unde sunt izolaţi”, a declarat Florin Homorean, prefectul de Olt, citează Hotnews.
Cu toate acestea, chinezii nu au fost singurii care nu au respectat măsurile de izolare, conform prefectului.
Un bărbat din Slatina a fost surprins plimbându-se prin oraş, deşi trebuia să stea izolat la domiciliu, riscând de asemenea dosar penal.
„Astăzi am mai surprins un cetăţean care nu respectase condiţiile de izolare. A fost identificat de poliţie şi de Direcţia de Sănătate Publică şi a fost sancţionat contravenţional. Este un cetăţean român venit din Italia. I s-a înmânat o notificare scrisă prin care a fost informat că dacă mai pleacă de la domiciliu va fi anchetat cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Atragem atenţia că toţi cei care nu vor respecta măsurile impuse vor fi sancţionaţi. Trebuie să înţeleagă, să respecte regulile, să nu mai părăsească domiciliul dacă sunt izolaţi”, potrivit aceleiași surse.