Sărbătorile de iarnă vor fi fără zăpadă, chiar și pentru cei din zonele montane

Sărbătorile de iarnă vor fi fără zăpadă, chiar și pentru cei din zonele montane
Foto: Metropotam.ro

Sărbătorile de iarnă vor fi fără zăpadă, chiar și pentru cei din zonele de la munte, anunță Administrația Națională a Meteorologiei.

Depunerea unui strat de zăpadă este puțin probabilă spre perioada Crăciunului, fiind menținut un fron termic destul de cald.

Până pe 21 decembrie se va înregistra o încălzire simțitoare cuprinsă între 4-7 grade în plus, transmite B1 TV. Astfel, maximele termice vor ajunge chiar și la 9-10 grade în jurul datei de 20 decembrie.

Până la Crăciun nu se vor înregistra precipitații, abia atunci urmând să înceapă ploi slabe.

Încălzirea va continua în perioada 26-29 decembrie, urmând ca iarna adevărată să se instaleze abia după 1 ianuarie.

Sărbătorile de iarnă, fără zăpadă chiar și la munte

Urmăriți B1TV.ro și pe
`