Șapte persoane din Constanța, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, au fost reținute pentru trafic de persoane și proxenetism
Un grup din Constanța, format din șapte persoane, ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze. Cei șapte indivizi, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani, sunt acuzați de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi complicitate la proxenetism. Faptele aveau loc în Mangalia şi în Saturn.
O fată de 15 ani, victima unui membru minor al grupării
Printre victimele grupării se număra și o minoră, în vârstă de 15 ani. Aceasta a fost recrutată și obligată să se prostitueze de un membru, de asemenea minor, în vârstă de 17 ani.
„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a 7 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani, cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi complicitate la proxenetism. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie – noiembrie 2024, o persoană de 17 ani ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime minore, de 15 ani, ar fi recrutat-o şi adăpostit-o într-un imobil, din municipiul Mangalia”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, potrivit Știrile ProTv.
Fata de 15 ani a fost transportată apoi în diferite locaţii unde a fost obligată să practice prostituţia, sumele de bani provenite din exploatarea sexuală a victimei revenindu-i tânărului de 17 ani, potrivit IPJ Constanța.
Iar fata de 15 ani nu a fost singura victimă a adolescentului de 17 ani. În luna septembrie a acestui an, băiatul ar fi obţinut beneficii materiale prin facilitarea practicării prostituţiei de către o altă tânără, pe care ar fi transportat-o personal sau prin intermediul altor persoane, în diverse locaţii unde ea ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost.
Alți membrii ai grupului simulau iubirea față de victime, pentru a le convinge
Un alt membru al grupului, de data asta, în vârstă de 19 ani, și-ar fi manipulat și convins victima, mimând sentimente de iubire față de aceasta.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada martie – noiembrie 2024, o altă persoană cercetată în cauză, de 19 ani, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime şi ar fi simulat sentimente de iubire faţă de aceasta, ar fi adăpostit-o în imobile din municipiul Mangalia şi ar fi determinat-o să practice prostituţia, astfel i-ar fi înlesnit racolarea clienţilor prin publicarea de anunţuri pe site-uri de profil. Sumele de bani ce ar fi fost obţinute de persoana vătămată ar fi fost însuşite aproape integral de către persoana cercetată”, au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Poliţiştii au menționat că persoana de 19 ani ar fi sprijinit o altă persoană cercetată, în vârstă de 22 de ani, în activitatea infracţională, promovând anunţuri matrimoniale cu privire la o altă tânără, căreia persoana de 22 de ani i-ar fi înlesnit practicarea prostituţiei.
„În sarcina unei persoane de 23 de ani, cercetată în cauză, s-a reţinut că, în perioada mai – noiembrie 2024, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei victime şi ar fi indus-o în eroare cu privire la existenţa unei relaţii de dragoste. Astfel, ar fi a exploatat-o, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Victima ar fi fost adăpostită în staţiunea Saturn, iar persoana cercetată i-ar fi facilitat transportul la locaţiile clienţilor. Sumele de bani ce ar fi fost obţinute din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de către persoana cercetată”, au mai afirmat poliţiştii.
Cei șapte au fost arestatiți preventiv pentru 30 de zile.