Sandu și Izaura Anghel, trimiși în judecată în dosarul privind mituirea unui agent din penitenciar

Publicat: 10 10. 2014, 16:31

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiica acestuia, Izaura Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii argeşeni pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. 

Cei doi sunt anchetați în dosarul în care sunt acuzați că au încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi.

Procurorii Parchetului Tribunalului Argeş l-au trimis în judecată, vineri, pe Sandu Anghel, sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi dare de mită în concurs real şi în stare de recidivă post-condamnatorie. Izaura Anghel a fost trimisă în judecată sub acuzația de dare de mită.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Argeş, informează Mediafax.

În 18 septembrie, Izaura Anghel a primit mandat de arest la domiciliu în acest dosar, în timp ce pe numele lui Sandu Anghel a fost emis un nou mandat de arestare.

Dosarul a fost deschis de procurori în urma unei sesizări primite din partea reprezentanților Penitenciarului Colibași, unde Sandu Anghel este încarcerat.

Potrivit anchetatorilor, Sandu Anghel ar fi încercat, prin intermediul fiicei sale, să ofere 300 de euro unui angajat al Penitenciarului Colibași, pentru a i se permite acestuia să primească un telefon mobil în incinta penitenciarului.