Salvamontiștii români au încercat o demonstrație unică de declanșare controlată a unei avalanșe

Publicat: 26 02. 2013, 21:51

Salvamontiștii din Masivul Făgăraș au realizat, marți, o demostrație unică în România de declanșare controlată a unei avalanșe, cu ajutorul unui dispozitiv transportat cu un elicopter.

Aceștia au precizat, însă, că stratul compact de zăpadă nu a putut fi dislocat, informează Mediafax.

Aparatul de zbor s-a ridicat de la sol şi a utilizat dispozitivul Daisy Bell, format din butelii cu hidrogen şi oxigen, dispuse într-un ansamblu cu care se pot declanşa 50-60 de explozii care destabilizează un strat de zăpadă instabil, ce poate „ameninţa infrastructura din zonele mai joase”, a declarat directorul Serviciului Public Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Sistemul de declanşare controlată a avalanşelor pentru eliberarea infrastructurii rutiere expuse acestui fenomen, în vederea dezăpezirii şi exploatării în condiţii de siguranţă, nu necesită explozibili şi este flexibil.

Reprezentanții MND Group au mai precizat că acesta este operat cu elicopterul în condiţii variate, oriunde este nevoie, el fiind mult mai sigur decât soluţiile utilizate în mod tradiţional, cu dinamită, fiind eliminate astfel riscul de accidente şi autorizaţiile speciale de transport şi manipulare.