Salariații Oltchim se întâlnesc luni cu ministrul Economiei Varujan Vosganian

Publicat: 18 02. 2013, 10:13
Foto: capital.ro

Salariaţii combinatului chimic Oltchim se întâlnesc, luni, cu reprezentanţii Ministerului Economiei, dar şi cu administraţia locală şi parlamentarii de Vâlcea.

Angajaţii cer de la Varujan Vosganian mai multe garanţii privind siguranţa locului de muncă, dar şi respectarea contractului colectiv de muncă. În ultimele două săptămâni, salariaţii Oltchim au cerut autorităţilor soluţii pentru plata salariilor şi pentru repornirea combinatului.

În ultimele două zile, 19 persoane au făcut greva foameni şi au acceptat să renunţe la protest numai după ce vor primi, luni, a doua parte in lichidarea pentru luna ianuarie.

„Luni la ora 10.30, 5 salatiați, care au fost în greva foamei, liderii de sindicat, cei doi administratori Gheorghe Piperea și Mihai Bălan și cu mine vom avea o discuție la București, la Ministerul Economiei, cu domnul ministru Varujan Vosganian. Asta înainte de întâlnirea pe care domnul ministru o va avea cu comisarul european pentru concurență Almunia”, a declarat prefectul de Vâlcea, Mircea Nădolu, la sfârșitul săptămânii trecute.