Sălaj: Un bărbat a stat 7 ore într-un copac de frica unui urs

Publicat: 17 06. 2021, 17:15
Foto: Pixabay

Un bărbat din Jibou, Sălaj, plecat într-o pădure să caute ciuperci, a fost nevoit să stea mai multe ore într-un copac, în noaptea de miercuri spre joi, de teama unui urs care-l fugărise.

Refugiat în copac de frica ursului

Miercuri seară, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat că tatăl său, în vârstă de 67 de ani, a plecat de acasă în jurul orei 12.00 și nu s-a mai întors.

În căutarea acestuia au pornit poliţişti, jandarmi, pompieri, personal silvic şi voluntari. Aceștia au tot scotocit în pădurea în care bărbatul mersese la cules ciuperci și, în jurul orei 01.26, l-au găsit într-un copac, în zona bazinelor de apă din localitatea Rona.

„După ce a fost coborât, bărbatul a relatat echipelor de căutare faptul că, în timp ce căuta ciuperci, în jurul orei 18,00, a văzut un urs şi, de frică, s-a urcat într-un copac, unde a rămas până a auzit strigătele echipelor de căutare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, citat de Agerpres.

Un echipaj medical l-a evaluat pe bărbat, constatând că acesta nu avea leziuni.