Dorin Cioabă, unul dintre autointitulații „regi internaționali ai romilor„, a anunțat, la începutul acestei luni, că va da în judecată Biserica Ortodoxă Română(BOR) într-un proces internațional pentru perioada în care aceasta ar fi ținut în robie comunitatea de rromi.
Recent, un cunoscut teolog de la malul mării, a postat pe rețelele de socializare, o scurtă replică în completarea demersului amintit, cu atât mai mult cu cât o greșită culpabilizare a BOR pe baza unor falsificări ale istoriei face victime chiar în rândul unor români mai puțin înclinați spre studiu dar mai deschiși spre anumite mistificări lansate împotriva propriei lor identități.
Pr.prof.dr. Mircea Cristian Pricop, cadru didactic universitar în Teologie și specialist în Drept, este autorul unor studii aprofundate pe teme identitare.
În postarea sa, preotul de la Biserica „Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul” din Constanța îl încurajează pe Dorin Cioabă să continue demersurile împotriva vinovaților pentru perioada în care atât românii cât și alte minorități sufereau în iobăgie sau robie cu precizarea esențială că nu trebuie să îi caute România: „s-a greșit „adrisantul”. Restul e vrăjeală” – conchide cu umor și fermitate, teologul de la malul mării.
Fiind vorba despre o postare pe facebook, mesajul teologului ortodox constănțean îi face un scurt rezumat al unei lecții de istorie elementară presărată nu doar cu cronologia unor evenimente de care este acuzată BOR dar și cu bună-dispoziție lui Dorin Cioabă – adept al cultului penticostal – la rândul său absolvent al Facultății de Științe Politice dar și a Institutului Biblic Caransebeș, instituție de învățământ baptistă.
Atașăm postarea integrală a teologului constănțean:
„Un lucru nu dă socoteală bună la solicitarea lui Cioabă:
1. Dezrobirea romilor are loc în 1844 în Moldova și în 1856 în Țara Românească (20 februarie, data promulgării legii de abolire a sclaviei, de către domnitorul Ghica).
2. Biserica Ortodoxă Română apare ca entitate, cum era firesc, după unirea Principatelor și constituirea statului unitar România. Actul de înființare a noii unități bisericești independente este Tomosul de recunoaștere a autocefaliei (independenței) din 1885.
3. Pentru timpul când romii/țiganii erau robi, adică până la 1856, entitatea care administra viața bisericească din Principate era Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar pentru Basarabia, smulsă la 1812, Biserica Rusă.
4. Toate mănăstirile din Principate, care aveau robi, erau închinate/aservite Patriarhatelor grecești, fiind recuperate cumva de către români după legea secularizării averilor mănăstirești din 1865, când romii erau deja liberi.
Deci, s-a greșit „adrisantul”. Restul e vrăjeală.
Să facă bine Cioabă să îi petiționeze pe greci și pe ruși pentru daune! Dacă reușește, o să-i petiționăm și noi, românii…” – conchide preotul Cristian Pricop.
Dorin Cioabă a spus, anul trecut, că vrea recunoașterea minorității rome de către India, potrivit comunicatului emis.
„Vom trimite un ultimatum guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian.
Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu mai fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii – că nu suntem ai lor” a declarat acesta, conform EVZ.
Potrivit aceleia;i publicații, activ pe site-urile de socializare, așa-zisul rege internațional al romilor a postat, anul trecut, pe Tik Tok, un mesaj în care a oferit o explicație de natură religioasă pentru a motiva eventualele furturi comise de membri ai etniei.
„Când veți vedea pe ogoarele voastre un rom la cules, să nu aveți impresia că acesta a venit la furat. El a venit să-și ia partea pe care Dumnezeu a pus-o în căruțele și în sacii celorlalte popoare care au fost prezente la împărțirea bucatelor, însă reprezentantul romilor nu a știut despre ce este vorba și s-a prezentat acolo fără niciun sac sau vreo căruță”, a relatat el.
„Binecuvântarea poporului rom a fost pusă în desagii și în căruțele celor mai bogate popoare, iar romii acuma nu merg să fure, ci merg să-și ia înapoi binecuvântările pe care ei le-au primit”, a mai spus Dorin Cioabă, menționează EVZ.