S-au majorat sumele pentru decontarea transportului elevilor. Schimbări importante
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, care modifică încadrarea legală privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu a fost aprobată joi.
Executivul a majorat de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.
Vești bune: ce prevăd majorările
Astfel, pentru transportul elevilor, va fi asigurată o sumă forfetară, lunară, de 60 de lei pentru distanta de până la trei kilometri, iar pentru distanţele ce depăşesc această valoare se va suplimenta cu 6 lei pentru fiecare kilometru, anunță știripesurse.ro.
În situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferenţa poate fi decontată din bugetele consiliilor judeţene.
Decontarea este făcută pe baza documentelor de transport
Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a patru călătorii dus-întors/lună, cât şi pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale.
O altă modificare se referă la stabilirea cadrului legal ce va permite autorităţilor locale să susţină transportul şcolar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învăţământului preuniversitar – primar, gimnazial şi liceal.
În acest ultim caz, finanţarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale, potrivit știripesurse.ro.