Elevii au aflat luni, 27 iunie, rezultatele examenului de Bacalaureat. Contestațiile pot fi depuse până la ora 18. Ministerul Educației a raportat peste 13.200 de note de zece, la nivel național.
Potrivit edupedu, în acest an, un număr de 162 de elevi din toată țara au luat media 10 la Bac 2022, față de 146 anul trecut. Mediile în plus au fost luate de fete, iar în ceea ce privește băieții, au fost acordate cu 3 medii de zece mai puține față de anul trecut la nivel național.
În București au fost 30 de elevi cu media 10, în creștere cu 7 față de anul trecut, la Bac 2021.
Dintre cele 30 de medii de 10 acordate în București, cele mai multe s-au acordat la licee din sectorul 1, adică 13, iar la polul opus, în sectorul 6 nu s-a înregistrat nici o medie de 10 la Bac 2022.
În Cluj și Iași au fost câte opt medii de 10. Anul trecut nu a fost nici o medie maximă în Cluj, iar în Iași au fost cu 3 mai multe decât anul acesta.
În Prahova s-a acordat peste dublu numărul mediilor de 10, de la 7 anul trecut, la 15 anul acesta.
Top 3 cele județe care au avut cea mai mare rată de promovabilitate sunt: Cluj cu 85,1%, Iași, cu 81,7%, Galați cu 81,6%, Brăila cu 81,3%, iar București este pe locul 5 cu 77,4%, informează edupedu.