"S-a umplut lumea presei scrise şi a televiziunilor de vedete fudule". Andrei Pleșu: Se socotesc îndreptăţiți să facă dirigenţie invitații şi cu noi, cititori şi telespectatori cuminţi, ”condamnaţi” să le suportăm dăscăleala

Andrei Pleșu sare la gâtul jurnaliștilor care își practică meseria cu agresivitate. Scriitorul este de părere că s-a umplut lumea presei scrise şi a televiziunilor de “vedete fudule, care se socotesc îndreptăţite – uneori candid – să facă dirigenţie cu musafirii lor” de platouri şi cu “noi, cititori şi telespectatori cuminţi, condamnaţi să le suportăm dăscăleala”.

În mod normal, jurnalistul ştie ce să întrebe şi pe cine să întrebe, spune scriitorul. De asemenea, el poate modera “dezbateri între convorbitori de obedienţe diferite, ceea ce înseamnă că e înzestrat cu virtutea răbdării, cu abilitatea de a armoniza excesele verbale şi comportamentale ale invitaţilor săi, garantînd egalitatea şanselor de exprimare pentru toţi participanţii la dialog.”

“Oricum, jurnalistul nu se justifică doar ca „dirijor” al unei adunări de ”simpatizanţi”. Trebuie să recunosc că portretul-robot de mai sus nu se regăseşte prea des în întruchipările vii ale presei noastre”, scrie acesta într-un articol pentru Adevărul.

La noi, “asistăm, în general, la un glisaj spectaculos al meseriilor: chirurgi care se fac primari, actori care devin lideri naţionali experţi în ”meandrele” ideologiei patriotice, critici literari care devin ”analişti politici” etc.

Tot aşa, gazetari care devin profeţi, exponenţi infailibili ai adevărului şi dreptăţii, constructori de ficţiuni conspiraţioniste, predicatori umezi sau indignaţi, ”conştiinţe” luminate ale neamului, hermeneuţi subtili, îndelung antrenaţi în filosofia chibritului, preocupaţi neîncetat să te lase cu gura căscată”, adaugă Pleșu.

În acest context te întrebi de unde a apărut această ”viitură” psihică.

“Fapt e că am obosit să fiu agresat de performanţa ubicuă a unor inşi care se cred datori şi pregătiţi să mă lumineze cu forţa. Îi rog, prieteneşte, să mă (ne) lase în pace! Să nu-şi mai înceapă emisiunile cu ţanţoşe conferinţe introductive, în timp ce invitaţii aşteaptă, pe margine, să le vină rîndul Să nu mai invite la emisiunile lor doar personaje de aceeaşi părere cu ei. Iar dacă vreunul e de altă părere să nu-l execute propagandistic, în cor cu ceilalţi ”comilitoni”. În general, să o lase mai încet cu expunerea convingerilor proprii, căci rolul lor nu e să mă îndoctrineze, sau să-mi vîndă opţiunile lor, ci să mă ajute să gîndesc pe cont propriu, pe baza informaţiei livrate de ei”, conchide Andrei Pleșu.