S-a trezit din comă și a băut ceai? Informații contradictorii privind starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță

Publicat: 03 06. 2015, 14:54
Foto: ziuanews.ro

Informații contradictorii privind starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță.

Dacă până mai ieri șansele sale de a supraviețui erau aproape nule, starea artistului s-a îmbunătățit, ca prin minune, scrie Libertatea.

Potrivit unor surse medicale citate de jurnaliștii de la Libertatea, Cotabiță s-ar fi ridicat pe marginea patului și chiar ar fi băut câteva guri de ceai.

Pe de altă parte, surse medicale citate de Ziarul Ring susțin că veştile nu sunt atât de bune cum s-a vehiculat: artistul nu a vorbit, dar reacţionează la stimuli.

O schimbare a apărut însă în starea artistului: are reflexe neurologice. Potrivit unor surse medicale, Cotabiţă „îşi mişcă mâinile şi picioarele şi are ochii deschişi, aţintiţi spre tavan, însă nu clipeşte, nu reacţionează, nu priveşte. Pe moment, nu reacţionează nici când cei din jur vorbesc cu el”.

Gabriel Cotabiță a fost internat acum aproximativ o lună, după ce a fost găsit inconștient într-o sală de fitness.