S-a prelungit termenul-limită până la care fermierii pot depune cereri ca să obţină despăgubiri după pagubele produse de secetă

S-a prelungit termenul-limită până la care fermierii pot depune cereri ca să obţină despăgubiri după pagubele produse de secetă
Sursa foto: Shutterstock

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că cererile de constatare a pagubelor produse de seceta pedologică, în vederea obţinerii despăgubirilor, se pot depune până pe data de 19 august 2024.

Prelungirea vine în condițiile în care, joi, 15 august 2024, este zi de sărbătoare legală (zi nelucrătoare). Decizia a fost comunicată tuturor Direcţiilor Agricole Judeţene, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a înştiinţat pe comisarul Janusz Wojciechowski, în luna iulie a acestui an, că suprafeţe extinse din România sunt afectate de secetă şi a solicitat Comisiei Europene, printr-o scrisoare transmisă în data de 7 august, acordarea de compensaţii urgente având în vedere daunele semnificative cauzate fermierilor, a precizat, recent, ministerul de resort ca reacţie la declaraţiile unor europarlamentari români, conform cărora aceştia au solicitat fonduri europene pentru a sprijini fermierii şi comunităţile româneşti afectate de secetă.

„Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesită acordarea de compensaţii urgente în baza unei măsuri excepţionale, pentru a contribui la soluţionarea problemelor specifice rezultate în urma acestor fenomene”, se arată în scrisoarea transmisă CE de către ministrul Agriculturii.

Potrivit MADR, bugetul total estimat, de maximum 75,2 milioane euro, pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2023 trebuie rambursat de urgenţă fermierilor.

În acest sens, MADR consideră că se impune ca întreaga suma să poată fi achitată producătorilor afectaţi, în baza unui singur act juridic comunitar care să cuprindă norme tehnice şi surse de finanţare atât cele din partea Uniunii Europene, cât şi ajutoare naţionale suplimentare.

De asemenea, primăvara – vara anului 2024 a fost caracterizată de o lipsă masivă de precipitaţii, printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit în aproape toată ţară, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)